Amnezia anterogradă este pierderea capacității de a crea noi amintiri după evenimentul care a provocat amnezia, ducând la o incapacitate completă sau parțială de a aminti trecutul recent, în timp ce amintirile pe termen lung înainte de eveniment rămân intacte. Acest lucru este în contrast cu amnezia retrogradă, în care amintirile create înainte de eveniment sunt pierdute, în timp ce noi amintiri pot fi create.
Ambele pot apărea împreună la același pacient. Într-o mare măsură, rămâne o afecțiune misterioasă, deoarece mecanismul precis de stocare a memoriei nu este încă bine înțeles, deși se știe că regiunile implicate sunt anumite situri din cortexul temporal, în special în hipocamp și în regiunile subcorticale din apropiere..
Creierul uman este marele computer al organismului nostru. Intervine și reglează toate activitățile: mișcare, limbaj, emoții, raționament… Și memoria este una dintre funcțiile mentale care sunt organizate în creier.
Memoria ne permite să asimilăm informațiile, să le comandăm și să le păstrăm. Aș putea spune că memoria este rezerva noastră de informații pe care le manipulăm. Prin ea, avem capacitatea de a ne plasa în schema trecută, prezentă și viitoare.
Persoanele cu sindroame amniotice integrate pot avea grade variate de uitare. Unele cu cazuri severe au o formă combinată de amnezie anterogradă și retrogradă, uneori numită amnezie globală.
În cazul amneziei induse de medicamente, aceasta poate fi de scurtă durată, iar pacienții se pot recupera de la aceasta. În celălalt caz, care a fost studiat pe larg de la începutul anilor 1970, pacienții suferă deseori daune permanente, deși este posibilă o anumită recuperare, în funcție de natura fiziopatologiei. În general, există o anumită capacitate de învățare, deși poate fi foarte de bază. În cazurile de amnezie anterogradă pură, pacienții își amintesc de evenimente anterioare rănirii, dar nu își pot aminti informații zilnice sau evenimente noi care au apărut după rănire.
În majoritatea cazurilor, pacienții pierd memoria declarativă sau memoria evenimentelor, dar păstrează memoria nedeclarativă, adesea numită memorie procedurală. De exemplu, s-ar putea să-și amintească și, în unele cazuri, să învețe să facă lucruri cum ar fi să vorbească la telefon sau să meargă cu bicicleta, dar s-ar putea să nu-și amintească ce au mâncat în ziua aceea la prânz.
Mai mult, pacienții au o capacitate scăzută de a-și aminti contextul temporal în care au fost prezentate obiectele. Unii autori afirmă că deficitul în memoria contextului temporal este mai semnificativ decât deficitul capacității de învățare semantică.
Simptomele și severitatea lor depind de cauza principală responsabilă de pierderea memoriei. Debutul simptomelor poate apărea brusc, fără semne de avertizare. În cazurile în care afecțiunea este cauzată de o leziune cerebrală severă, simptomele apar odată ce individul își recapătă cunoștința după accident. Pacientul își amintește întotdeauna totul înainte de incidente.
