Termenul de apel este derivat din latinescul „apellare” care înseamnă „a cere ajutor”. Este un cuvânt folosit în contextul juridic, pentru a defini mijloacele de contestare, prin care se solicită ca o instanță să anuleze sau să modifice sentința pronunțată de o altă ierarhie inferioară, considerând-o nedreaptă. În sfera judiciară, există diferite instanțe structurate într-un mod ierarhic. Aceasta înseamnă că decizia unei instanțe poate fi reexaminată de una de rang superior. Atunci când un judecător emite o opinie judiciară, este probabil să existe un dezacord între una dintre părțile implicate; Când se întâmplă acest lucru, cel mai frecvent este ca partea nemulțumită să introducă recursul, solicitând unui organism superior să revizuiască sentința și, dacă consideră că are vreo imperfecțiune sau eșec, să o corecteze în consecință.
Atunci când avizul jurisdicțional nu acceptă nicio contestație; sau perioada de prezentare a acestora s-a încheiat, se numește judecată definitivă.
Cei a căror rezoluție judiciară îi afectează în mod direct sunt cei care pot formula contestația, prin urmare, cel care a obținut ceea ce a cerut nu poate face contestație, decât dacă nu a obținut despăgubiri în despăgubiri.
Pașii care trebuie urmați pentru introducerea unei contestații sunt după cum urmează: trebuie întocmit un scris, în care sunt exprimate plângerile, pe care hotărârea emisă le poate provoca; trebuie să fie scris într-un limbaj moderat și să se abțină de la ofensarea judecătorului; în caz contrar se va aplica o amendă.
Recursul este considerat o expresie a dreptului la protecție judiciară efectivă. Este atât de mult cazul în care, în Europa, organismele de apărare a drepturilor omului consideră că, în cazul în care un acuzat nu are posibilitatea de a-și contesta condamnarea, ar comite o încălcare a drepturilor sale ca ființă umană și ca cetățean.
