Cuvântul celibat provine din latinescul „caelebs” sau „caelibis” care înseamnă „unic”, iar acest acord se manifestă prin diverse surse, derivă din voci grecești. Celibatul se înțelege ca acea persoană sau persoană care nu a contractat căsătorie, adică termenul este aplicabil persoanei care nu s-a căsătorit și că, în general, se datorează unor cauze religioase. După cum se menționează în dicționarul academiei spaniole celibate regale, este „A spus despre o persoană: că nu a luat o stare de căsătorie.
Deși prin definiție a fi celibat se referă la a nu se căsători sau a se căsători, odată cu trecerea timpului, cuvântul a căpătat un sens care se referă la un stil de viață, deci este legat și de persoana care alege să fie singură, lipsindu-se nu numai de căsătorie, ci și de orice tip de relație formală sau compromisă. Prin urmare, considerăm că celibatul este acea stare a persoanelor judecate ca celibate, adică nu se căsătoresc sau nu au un partener sexual.
Starea celibatului poate fi atribuită fenomenului religios, întrucât în Biserica Catolică, pe de o parte, în cazul preoților și al călugărițelor, celibatul este o condiție indispensabilă și obligatorie pentru a fi hirotonit, pe de altă parte în budism și alte religii se practică și acest act. Deși acest act poate fi, de asemenea, filosofic și acesta este cazul opțiunii lui Platon pentru statul celibatal; sau în cele din urmă de natură socială, apărând la cei care aleg celibatul ca opțiune personală.
