Dialogul este conversația sau conversația dintre două sau mai multe persoane, care interacționează între ele expunându-și ideile și sentimentele pe o temă. Este de obicei dezvoltat oral, dar poate apărea și prin alte mijloace, cum ar fi prin scris. Scopul său este, de asemenea, de a face schimb de idei într-un mod mai explicit. Acest fenomen apare de obicei între doi sau mai mulți indivizi în care fiecare își prezintă punctul de vedere asupra unui subiect specific.
Ce este dialogul
Cuprins
Dialogul este forma de comunicare între două sau mai multe persoane prin diferite mijloace de transmisie; deci poate fi generat scris sau oral, în care părțile implicate își vor prezenta punctul de vedere asupra unui subiect și se vor face schimb de idei.
Este înțeles de către un expeditor și un receptor, primul fiind cel care va trimite un mesaj și al doilea cel care îl primește, alternând acest rol între cei doi participanți, numind fiecare schimb „intervenție” sau „timp de vorbire”.
De obicei dialogul este oral, completat de limbaj cinetic (gesturi, posturi ale corpului, mișcări ale corpului) și limbaj paralingvistic (intensitate în tonul vocii, tăceri). Există, de asemenea, scrierea, de exemplu, cea utilizată în literatură și diferitele genuri ale acesteia; deși și datorită noilor tehnologii, dialogul scris este generat de noile medii.
O altă semnificație a cuvântului studiat este discuția care are loc pe o problemă sau un argument cu scopul și dorința de a ajunge la un acord absolut sau o anumită soluție. Etimologia sa provine din latinescul "dialogus", care la rândul său provine din grecescul "dialogos", al cărui sens este "conversație între doi sau mai mulți", iar derivarea sa vine din "dialegesphai" care înseamnă "a discuta" sau "a conversa".
Conform literaturii
În domeniul literar este folosit pentru a descrie o operă literară, fie în proză, fie în vers, și se formează o discuție sau o dezbatere în care apar diferite controverse între personajele sale. Este foarte popular în genul literar, întrucât dialogul a fost prezent în el din cele mai vechi timpuri, cu înregistrări antice moștenite lumii de vechii sumerieni.
Dialogul este el însuși considerat un gen literar, a cărui origine provine din Grecia antică, cu Dialogurile lui Platon, urmând Roma antică și alte culturi din istorie. În literatură există trei tipuri de dialog, care sunt platonic (al cărui obiectiv este să găsească adevărul), ciceronian (este îndreptat spre politic și retoric) și lucianesc (umoristic și satiric).
Potrivit RAE
Potrivit Academiei Regale a Limbii Spaniole, este vorba de o discuție sau conversație între două sau mai multe persoane, care schimbă alternativ idei sau puncte de vedere.
De asemenea, se referă la genul sau opera literară realizată în proză sau vers, în care este simulată o conversație sau o discuție între doi sau mai mulți interlocutori. Într-un al treilea sens, RAE distinge acest concept ca o discuție sau căutare a unui acord de către participanți.
Tipuri de dialog
Conform contextului, există mai multe tipuri de dialog, dintre care se pot distinge:
Dialog spontan și organizat
Este o conversație între prieteni, familie, colegi sau cunoștințe, pe orice subiect și poate fi generată în orice situație, putând fi dialoguri scurte sau conversații mai lungi. Limbajul colocvial predomină, în cazul unei conversații naturale fără pregătire, unde expresiile locale și utilizarea gesturilor corporale sunt evidente. În acest caz, dialogul sinonim este conversația și în ea predomină întreruperile, schimbările de subiect și propozițiile neterminate.
Pe de altă parte, dialogul formal sau organizat se caracterizează prin faptul că are o structură în care interlocutorii săi trebuie să fie ghidați de planificare, iar fiecare argument să se bazeze pe baze credibile și verificabile. Nu este necesară existența unei legături strânse între participanți; Mai mult, subiectul pe care urmează să fie discutat dialogul este cunoscut în prealabil; acțiunile sunt comandate; există un tratament special în expunerea argumentelor; limbajul folosit este precis, elaborat și cu reguli de curtoazie; și caută să ajungă la o concluzie sau soluție. Interviurile și dezbaterile sunt dialoguri formale.
Dialog teatral
Este expresia prin care personajele dintr-o operă își exprimă emoțiile și tot ceea ce se întâmplă fără a fi nevoie de un narator. Cuvintele pe care actorii trebuie să le exprime pe mese sunt cuprinse anterior în scris într-un scenariu de dialog, pe care trebuiau să-l memoreze.
Scrisul menționat trebuie să indice numele personajelor cu majuscule, dialogul acestora și unele acțiuni care trebuie efectuate atunci când se rostesc rândurile lor. A fost folosit și pentru alte texte cu caracter narativ, deși inițialele interlocutorului sunt folosite în locul numelui său complet, de exemplu, în interviuri.
Există două tipuri de discursuri:
1. Dramatic: acestea sunt cuvintele pe care personajele le vor spune sub forma:
- Monolog (vorbește cu sine pentru a-și exprima gândurile cu voce tare)
- Separat (comentariu adresat publicului și, chiar dacă alte personaje sunt pe scenă, nu vor auzi comentariul respectiv).
- Dialog (interacțiune între două sau mai multe personaje).
- Coruri (resursă muzicală).
2. Dimensiunea: este acțiunea desfășurată în timp ce spui dialogul tău. La păstorii mexicani se folosește și această formă de dialog.
Dialog literar
În acest tip, naratorul exprimă prin dialog, o parte a poveștii pe care o spune, recreând o parte a poveștii în care este necesară intervenția directă a personajelor, fie printr-un dialog formal, fie colocvial. Este o reprezentare a vorbirii reale a personajelor, în care convențiile lingvistice intervin în acțiunea vorbită.
În literatură, înainte de răsărit, va exista un mic preludiu al acestuia, plasând cititorul în context. Apoi, trebuie închis, astfel încât autorul recurge la o resursă pentru a o încheia. În dialogul din literatura engleză sau anglo-saxonă, dialogurile vor merge fiecare într-un paragraf separat, cu caractere italice și între semne unghiulare.
Dialog în povești
În poveste, naratorul descrie acțiunile personajelor, dar este completat și de dialogurile pe care le desfășoară, fie „cu voce tare”, fie cu gânduri. Acest lucru poate fi direct, indirect și sumar.
1. Dialog direct: constă în inserarea dialogurilor personajelor pe măsură ce se întâmplă în poveste, acesta fiind momentul în care naratorul încetează să interacționeze direct cu cititorul și interlocutorii sunt cei care o fac. Este citat cu ghilimele și liniuțele, precedat sau urmat de un verb „dicendi” (folosit pentru a se referi la vorbirea personajelor, de exemplu „șoptit”, „bombănit”, „spus”), deși poate fi renunțat atunci când este clar de la cine vin cuvintele.
Ele dau o dramă mai mare poveștii, naturaleții și expresivității. Acest tip este tipic conversației informale, în care poate fi imitat modul de vorbire al personajului. Nu este tocmai reproducerea literală a ceea ce spune personajul; este mai exact să spunem că este reconstrucția dialogului, încercând să ne apropiem cât mai mult de discurs.
2. Dialog indirect: Prezintă un stil care se caracterizează prin integrarea în poveste a ceea ce spune personajul, din punctul de vedere al naratorului, fără a reproduce cuvintele sale exacte, exprimându-le la persoana a treia. În acest caz, pe lângă verbul „dicendi”, se folosește verbul „que”; de exemplu, „Laura a spus că…”.
În acest tip de dialog, naratorul comentează atitudinile și tonul în care personajul exprimă ceea ce vrea să spună; de exemplu, dacă ați exprimat ceva într-un mod sarcastic, supărat, fericit sau îndoielnic, omiind semnele de punctuație, cum ar fi semnele de întrebare sau semnele de exclamare. În plus, naratorul va reproduce doar o parte din poveste pe care o consideră relevantă și care contribuie cu ceva la poveste.
3. Dialog sumar: acesta este unul în care se face un rezumat al ceea ce vorbesc personajele, fără a lua în considerare cuvintele literal pe care le folosesc. Această resursă este utilizată pentru a avansa rapid la o altă scenă cu impact sau importanță mai mare.
Dialog interreligios
Acest tip se înțelege a fi schimbul de cooperare între membrii diferitelor curente spirituale, fie în numele unei instituții pe care o reprezintă (cum ar fi un dialog pastoral), fie în reprezentarea individuală. Dialogul interreligios nu este destinat să schimbe ideile oamenilor despre religiile sau convingerile lor, ci să găsească un punct comun între religii, concentrându-se pe comunități și, prin accentul pus pe armonie și pace, încercând să găsească soluții la multe problemele comune ale societății.
Cu toate acestea, există un alt sens pentru dialogul interreligios care stabilește că acesta nu se limitează doar la colocviul unei religii cu alta, ci al unei religii cu o tradiție umanistă nereligioasă. Prin urmare, se poate spune că urmărește coexistența ființelor umane în alte zone, ca mijloc puternic de realizare a păcii și a reconcilierii și nu se limitează la conversații, ci la acțiuni în sfere sociale, politice și economice în favoarea celor mai defavorizați.
Discuție cu sine însuși
Este important de reținut că comunicarea nu se referă doar la interacțiunea pe care o pot avea două persoane, ci și cuvintele fac parte din propriul nostru dialog. Prin urmare, acest tip de dialog este intern, în care o persoană vorbește cu sine, fiind cheia pentru a controla gândirea și acțiunile unei persoane, care urmează acest tip de vorbire mentală.
De la o vârstă fragedă, bărbatul își exteriorizează reflecțiile și acțiunile prin limbajul oral și, pe măsură ce se maturizează, reușește să dobândească capacitatea de a interioriza acea voce și de a se abstra, generând gândire verbală, conversație cu sine.
Importanța sa constă în autocritică, auto-discuție și autoanaliză, în care persoana este capabilă să-și reflecte realitatea, să reflecte ceea ce o înconjoară și să se confrunte cu diferite puncte de vedere asupra aceluiași subiect, de exemplu, o îndoială emoțională în care este adesea supusă.
Importanța dialogului
Este forma comunicării prin excelență, prin care pot fi expuse diferite puncte de vedere, emoții, idei, gânduri. Deși nu este singura formă de comunicare care există, este cea mai complexă și evoluată pe care o au ființele umane.
Prin intermediul acestuia, puteți stabili relații de respect și toleranță între oameni de diferite credințe, idei, valori, naționalități, printre alte aspecte, dialogul fiind acțiunea de exprimare a gândurilor și reflecțiilor și, la rândul său, ascultarea celor ale interlocutorului dvs., de aici valoarea dialogului. Conform mesajului transmis în acesta, se pot ajunge la acorduri sau dispute.
Exemple de dialoguri
În continuare, vor fi plasate trei exemple de dialoguri.
1. Literar
- Suntem morții ”, a spus Winston.
- Încă nu suntem morți ”, a răspuns Julia în mod prozaic.
- Fizic, încă nu. Dar este o chestiune de șase luni, un an sau poate cinci. Mă tem de moarte. Ești tânăr și, din acest motiv, probabil te temi de moarte mai mult decât mine. Bineînțeles, vom face tot posibilul să o evităm pe cât posibil. Dar diferența este neglijabilă. Atâta timp cât ființele umane rămân umane, moartea și viața sunt la fel.
Extras din cartea „1984” de George Orwell.
2. Spontan
- Francisco: Bună ziua, doamnă Lupe. Ce mai fac azi?
- Lupe: Ce să-ți spun, mijo, această răceală mă omoară, am nevoie de o băutură.
- Francisco: Luați acest remediu pe bază de plante, vă va face mai bine.
- Lupe: Mulțumesc, mijo, Dumnezeu te va plăti.
3. Literar pentru televiziune
- Chilindrina: Bătrână nepoliticoasă!
- Quico: Ai auzit asta, mami? Ți-a spus bătrână și nepoliticoasă! (Doña Florinda face un gest de dezinteres) Dar tu nu ești nepoliticos!
- Doña Florinda: Comoară!
- Chilindrina: Da, este nepoliticoasă! Pentru că i-a spus măgar tatălui meu.
- Chavo: Ei bine, nu-i acorda nici o atenție pentru că tatăl tău nu este măgar.
- Don Ramón: Mulțumesc, Chavo.
- Chavo: Ce e mai mult, nici măcar nu arată foarte mult, mult, mult, mult ca măgarii… Gata cu botul…
