Duritatea este o proprietate fizică a materialelor care constă în esență în unirea fermă a moleculelor care o alcătuiesc, împiedicând astfel orice alt obiect sau substanță să o despartă, să o pătrundă sau să o compromită. Duritatea este utilizată ca mărime în diferite zone industriale în care este necesară măsurarea capacității portante sau a rezistenței la greutate a diferitelor materiale pentru o utilizare optimă. Un exemplu al acestor industrii sunt cele care se ocupă de fabricarea elementelor de bază pentru construcția unei clădiri sau structuri, metalurgie, tâmplărie, printre altele în care este vital să știm care este compoziția lor, cum ar putea fi îmbinate cu alte materiale pentru a crea structuri solid.
În domeniul științific al ingineriei industriale, duritatea se aplică în diverse domenii, în principal în cele care sunt responsabile de extracția și studiul componentelor pământului, în special ne referim la mineralogie și geologie.
În mineralogie, se folosește o scară de măsurare de la 1 la 10, în care unul este cel mai ușor mineral de zgâriat și 10 este cel care este imposibil de rupt cu un alt material decât același. Numărul 1 este talcul, îl știm în viața de zi cu zi ca o pulbere mătăsoasă care într-o altă prezentare este la fel de granulată și ușor de rupt și de a-și pune capăt durabilității. Acesta este urmat de gips, calcit, fluorit, apatit, feldspat, cuarț, corindon, în final diamant. Această scală este utilizată nu numai pentru a defini duritatea acestor elemente, ci și pentru a se compara cu alți compuși de natură care sunt asemănători și acestora li se atribuie o treaptă între scară.
