Termenul de eficiență economică, așa cum sugerează și numele său, este agilitatea în care un sistem economic folosește resurse productive pentru a-și satisface nevoile. Todaro îl definește ca fiind conceptul care înseamnă în materie de producție, „a utiliza factorii de producție în combinații de costuri mai mici, în consum, alocarea cheltuielilor care maximizează satisfacția consumatorului (utilitate)”. Mai mult, se spune că un sistem economic este mai eficient decât altul (în termeni relativi) dacă oferă mai multe bunuri și servicii societății care utilizează aceleași resurse economice.
Originea acestui concept, în prezent, este asociată cu cea a școlii marginaliste, din munca lui Antoine Augustin Cournot și Jules Dupuit, care au introdus, respectiv, conceptele de maximizare a profitului sau a profitului social.
Unul dintre numeroasele obiective ale economiei este legat de creșterea producției, care a fost prezentă încă de la începuturile sale. Experții în domeniu au folosit termeni precum creșterea produsului sau a producției, productivitate crescută, indiferent dacă sunt mașini specifice sau sistemul în general, printre altele.
Eficiența economică cuprinde două aspecte foarte importante care sunt:
- Eficiență productivă: este situația în care nu este posibilă creșterea cantității produse dintr-un bun sau serviciu, cu excepția cazului în care cantitatea produsă din altul este redusă, folosind toate resursele și cea mai bună tehnologie disponibilă. Cu alte cuvinte, noile realocări de resurse nu permit să producă mai mult din unele bunuri fără a fi nevoie să producă mai puțin din altele. Singura modalitate de a crește producția tuturor bunurilor este îmbunătățirea tehnologiei sau creșterea cantității de resurse. Acest lucru implică faptul că fiecare dintre producătorii individuali obține nu numai producția maximă utilizând resursele minime, ci și producția se realizează la cel mai mic cost posibil.
- Eficiența schimbului și a consumului: o situație în care există o distribuție atât de mare de factori și bunuri între oameni încât, dacă este modificată în beneficiul unei persoane, dăunează neapărat altuia. Cu alte cuvinte, nu există o altă redistribuire a bunurilor și a factorilor între oameni care să îmbunătățească bunăstarea tuturor simultan.
