În primul rând, este important să subliniem că filosofia se bazează pe cunoașterea diferitelor școli filosofice cu autori care au gânduri care, în multe cazuri, sunt total opuse. Una dintre cele mai incitante perioade istorice este istoria filozofiei contemporane. Este vorba despre acea filozofie care este încadrată în Era Contemporană.
Filosofia contemporană începe cu gândul pozitiv al lui Augusto Comte, apoi de data aceasta se consolidează și mai mult, cu apariția doctrinei socialiste a lui Karl Marx, apariția filosofului vitalist Nietzsche și poate filosofia ia o întorsătură radicală odată cu apariția lui William James. și concepția sa despre filozofie, deoarece toți filozofii ne vorbiseră despre o filozofie teoretică și conceptuală, dar el aduce o mare contribuție la filosofie, face ca filosofia să devină atât teoretică, cât și practică odată cu apariția pragmatismului filosofic și De asemenea, este bine să subliniem lucrările sale pentru funcționalismul psihologic, James este un filosof care se concentrează întotdeauna pe două puncte, pe inconștientul ființei umane și pe practica cunoștințelor teoretice.
În plus, tema principală a filozofilor contemporani este problema omului, încercând să explice esența și natura sa, în care ei consideră omul ca ființă și ca animal, apărând reprezentanți de seamă precum: Max Scheler, Wilhelm Dilthey, José Ortega și Gasset, Jean Paul Sartre, Ernst Casserier, printre alții.
Filozofia contemporană a început cu dizolvarea sistemului hegelian și se caracterizează prin complexitatea și problematismul său; punând la îndoială adevărul însuși, consistența și existența acestuia, dimensiunea filosofică a realității și filosofia însăși; prin dezvoltarea unei diversități de curente și doctrine, multe dintre ele în opoziție radicală.
Există istorici ai filozofiei, precum Enzo Paci, care cred că situația filosofiei contemporane este în mare măsură determinată de moștenirea lui Kant și de interpretările criticii kantiene pe care gândirea din secolul al XIX-lea le-a dat conform criteriu. De la început, lucrarea de aprofundare a criticii denunță, la filosofii care se inspiră din ea, atât imposibilitatea de a nu accepta critica așa cum este, cât și imposibilitatea de a o accepta. Kant prezentase, de asemenea, critica în termeni de propedeutică, o introducere în filozofie.
Din acest punct de vedere, după critici a trebuit să înceapă o nouă filozofie; dar Kant demonstrase, de asemenea, imposibilitatea unei filozofii metafizice: din acest alt punct de vedere, filosofia nu mai părea posibilă deoarece se reduce la însăși activitatea de critică, adică la analiza și condițiile limitelor cunoașterii. Dacă critica nu este filozofie, dacă nu este un sistem filosofic, problema a constat în continuarea lucrării lui Kant, în cele din urmă construind sistemul filosofic. Sistemul trebuia să se bazeze pe un principiu fundamental din care să derivăm toate celelalte. La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, aceasta este problema care pare să predomine („Filosofia contemporană”).
