De secole, conceptul de recunoștință a fost întotdeauna asociat cu religia și filosofia morală. Abia de curând această emoție naturală a stârnit interesul cercetătorilor, în mare parte în timpul apariției psihologiei pozitive; Aceasta este o nouă ramură a psihologiei cognitive care se concentrează pe aspectele pozitive ale psihicului uman. Psihologia pozitivă își propune să dezvolte și să hrănească aspectele afirmative ale comportamentului uman, prin studii științifice și metode eficiente de intervenție pentru a obține satisfacția emoțională la indivizi.
Potrivit acestei recunoștințe, sa dovedit a fi una dintre cele mai puternice emoții pozitive și este foarte adesea legată de fericire, starea supremă de bunăstare pe care fiecare om se străduiește să o urmeze. Recunoștința este o atitudine în care individul se arată recunoscător, chiar și atunci când nu vede ce are; Acesta este un aspect al închinării, exprimându-i lui Dumnezeu și celorlalți cum au beneficiat de viața noastră, arătându-le sprijin, apreciere și bunăvoință „Pentru că sângele Lui ne-a răscumpărat, suntem recunoscători”. Oricine dorește să definească acea fericire se încheie aproape întotdeauna cu o singură descriere foarte comună: este ceva pe care toată lumea vrea să-l realizeze, așa cum spun că „scopul vieții este să fii fericit”.
În acest fel recunoștința joacă un rol foarte important din punctul de vedere al credinței, care devine o calitate importantă pentru toate religiile existente, fie că este vorba de iudaism, creștinism și islam. În această ultimă religie, recunoștința este total fundamentală și ființa care nu este recunoscătoare nu merită harul lui Dumnezeu, unde studiul Coranului perpetuează acea idee în cadrul adepților săi, deoarece legea musulmană stabilește că, înainte de a mulțumi cuiva, trebuie să mulțumim lui Dumnezeu, pentru că acesta este singurul mod în care atotputernicul va putea compensa toate acele plăceri care i se cer. Printre diferitele expresii de recunoștință din legea islamică se numără: rugăciunea în fiecare zicinci rugăciuni pentru a mulțumi bunătatea pe care o are față de copiii săi și practica postului în perioada lunii Ramadanului, încercând să simbolizeze respectul său față de Dumnezeu.
