Este cunoscut sub numele de Sfântul Imperiu Roman, un stat originar din regatul Germaniei, una dintre cele trei porțiuni în care Imperiul Carolingian a fost împărțit. Pentru a fi mai specific, Sfântul Imperiu a fost porțiunea estică a Imperiului Carolingian, așa-numita Francia Orientalis, și are loc cu scopul de a înlocui vechiul Imperiu Roman de Vest.
După ce au apărut o serie de probleme, Imperiul Carolingian a dispărut până când a apărut Otto I, marele împărat care a obținut Imperiul menționat pentru germani. Noul imperiu sfânt diferă de cel anterior, prin faptul că a reușit să se mențină aproape o mie de ani și, în afară de aceasta, Germania a inclus bunuri precum regiunea de nord a Italiei.
Trebuie remarcat faptul că acesta nu era un stat unitar. În timpul Evului Mediu înalt, aceasta nu a reprezentat deloc o problemă, deoarece restul orașelor învecinate erau împărțite în mod egal în mai multe ducaturi și județe cu suficientă autonomie. În acest timp, monarhii au avut puțină putere regală și li s-a recunoscut doar o anumită întâietate asupra restului societății nobile. Un nivel deasupra regilor era împăratul. Pe vremea când monarhii EuropeiOccidental a început să-și recapete puterea, Sfântul Imperiu a rămas în urmă. Întrucât luptele îndelungate cu papalitatea pentru cine ar trebui să aibă primatul în lumea catolică au slăbit foarte mult imperiul.
Autoritatea apostolică a menținut ipoteza că împăratul era aripa armată a Bisericii, adică un simplu slujitor al înaltului pontif, care era adevăratul conducător al religiei. Împăratul, la rândul său, era înclinat spre ideea de a crea un nou imperiu creștin care să fie responsabil pentru răspândirea creștinismului, chiar dacă era necesar prin forță.
În timp ce papa era singurul responsabil pentru afacerile religioase și spirituale, în timp ce restul era apanajul împăratului. Astfel de dispute au rămas timp de câteva secole, împiedicând astfel împăratul să se concentreze asupra înființării unei monarhii puternice în Germania. După înfrângerea lui Hohenstaufen a existat un mare interregn în care nobilii aveau autonomie deplină. Un precedent care a însemnat sfârșitul posibilității înființării unui stat modern în Germania, care ar stinge complet ideea creării unui imperiu universal.
