Ideea percepției senzoriale, în acest fel, este asociată cu procesul care permite captarea stimulilor fizici și interpretarea lor prin activitatea creierului. Acest proces începe cu detectarea stimulului printr-un organ senzorial (cum ar fi urechea), continuă cu conversia stimulului în semnale care sunt transmise direct la creier, deoarece este impulsuri nervoase și se încheie cu procesul semnalelor pentru interpretare corectă.
Deci, percepția senzorială constă în captarea stimulilor externi pentru a fi prelucrați și interpretați de creier. Vine în 3 faze: detectare, transmisie și procesare. În detectare, stimulul este captat de unul dintre organele senzoriale, în transmisie organele senzoriale transformă energia din stimul în semnale electrochimice care sunt transmise ca impuls nervos către creier și în procesarea stimulului ajunge la creier acolo unde este interpretat
Este important să subliniem că percepția senzorială transcende biologia, deoarece calitățile și caracteristicile psihologice afectează interpretarea stimulilor. În acest fel, educația, credința și ideologia intervin în modul în care o persoană interpretează aportul senzorial.
Să presupunem că câțiva indivizi, prin simțul vederii, observă fumul care vine de pe un munte. Unul dintre acești indivizi înțelege că fumul este asociat cu erupția unui vulcan, în timp ce celălalt subiect consideră în schimb că fumul provine din iad și că populația locală este pe cale să fie pedepsită pentru comportamentul lor.
Senso-percepția este un proces care se desfășoară prin organele senzoriale și sistemul nervos central împreună, care se bazează pe captarea stimulilor și transformarea lor în senzații și interpretări concrete. Acest proces este prezentat de toți oamenii și este deja dezvoltat în primele etape ale vieții. De asemenea, este o activitate de bază pentru a permite procesele de învățare. De exemplu: bebelușii încep să se raporteze la lume și să învețe prin stimuli pe care îi captează prin diferite simțuri precum gustul, auzul, mirosul sau vederea.
