Acest termen este de origine greacă „akra” (înălțimi) și „fobie” (frică). Acrofobia este frica excesivă de înălțime. Această teamă irațională de a fi într-o parte înaltă și de a crede că vor cădea poate determina persoana să prezinte un disconfort psihologic care să îi împiedice să își desfășoare activitățile normale.
Acest termen a apărut pentru prima dată la sfârșitul secolului al XIX-lea, când un renumit psihiatru italian Andrea Verga a început să studieze simptomele acestei afecțiuni și a putut să o explice. Studiile științifice au stabilit că această fobie a înălțimilor poate apărea în anumite circumstanțe și se poate manifesta cu niveluri ridicate de anxietate. Acest lucru apare de obicei la sfârșitul copilăriei sau la vârsta adultă timpurie, care poate fi rezultatul unei presiuni psihologice puternice sau a stresului.
Această fobie poate fi suferită de oricine, deoarece nu există un profil care să o preceadă care să ne spună cine este mai probabil să sufere de această fobie. Cei care suferă de această fobie nu pot sta în fața unui balcon sau se apropie de marginea unei stânci, acest lucru produce un nivel ridicat de anxietate și, de obicei, se termină printr-un atac de panică.
În afară de simptomele psihologice suferite de persoana acrofobă atunci când se află într-o situație de denivelare sau de pierdere a echilibrului, pot prezenta și tulburări fizice precum: ritm cardiac crescut , tensiune musculară, amețeli, probleme digestive, printre altele. Pentru a trata acrofobia, specialiștii folosesc diverse tehnici precum relaxarea în care pacientul învață să controleze anxietatea și nervii în situații care suspectează apariția fricii. Există, de asemenea, tehnica comportamentală în care pacientul este expus încet la înălțimi în loc să o evite.
