Anisakis este un gen de nematode parazite care au cicluri de viață care afectează peștii și mamiferele marine. Sunt infecțioase pentru oameni și provoacă anizakioză. Persoanele care produc imunoglobulină E ca răspuns la acest parazit pot avea ulterior o reacție alergică, inclusiv anafilaxie, după ce au consumat pești infectați cu specii Anisakis. Genul Anisakis a fost definit în 1845 de Félix Dujardin ca un subgen al genului Ascaris Linnaeus, 1758.
Speciile Anisakis au cicluri de viață complexe care trec printr-o serie de gazde de-a lungul vieții lor. Ouăle eclozează în apă de mare, iar larvele sunt consumate de crustacee, în general eufauizi. Crustaceii infectați sunt consumați ulterior de pești sau calamari, iar nematodele se cufundă în peretele intestinului și se învechesc într-un strat protector, de obicei în exteriorul organelor viscerale, dar ocazional în mușchi sau sub piele. Viață Ciclul se încheie atunci când un mamifer marin mănâncă un pește infectat, cum ar fi o balenă, sigiliu, mare leu, delfin, și alte animale, cum ar fi păsări marine și rechini.
Nematodele din intestin se hrănesc, cresc, se împerechează și eliberează ouăle în apa de mare din fecalele gazdei. Deoarece intestinul unui mamifer marin este funcțional foarte asemănător cu cel al unui om, specia Anisakis poate infecta oamenii care mănâncă pește crud sau slab gătit.
Diversitatea cunoscută a genului a crescut enorm în ultimii 20 de ani, odată cu apariția tehnicilor genetice moderne în identificarea speciilor. S-a constatat că fiecare specie gazdă finală are propriile „specii de frate” identificabile biochimic și genetic pentru Anisakis, care este izolată reproductiv. Această constatare a permis ca proporția diferitelor specii surori dintr-un pește să fie utilizată ca indicator al identității comunității în populațiile de pești.
Anisakis împărtășește caracteristicile comune ale tuturor nematodelor; planul corpului vermiform, rotund în secțiune transversală și lipsă de segmentare. Cavitatea corpului este redusă la un pseudo-ecchi. Gura este situată anterior și este înconjurată de proiecții folosite pentru hrănire și senzație, cu anusul ușor deplasat dinspre posterior. Epiteliul scuamos secretă o cuticulă stratificată pentru a proteja organismul de sucurile digestive.
