Autonomia provine din cuvântul latin auto care înseamnă „sine” și nomos înseamnă „normă”, aceasta indicând faptul că autonomia este capacitatea unei persoane sau entități de a-și stabili propriile reguli și de a le respecta atunci când ia decizii. În psihologie, autonomia este descrisă ca fiind capacitatea unui individ de a simți, gândi și lua decizii pentru sine. Acest concept cuprinde o serie de caracteristici și elemente legate de autogestionarea personală. Printre aceste elemente avem stimă de sine, o atitudine pozitivă față de viață, analiza corectă a normelor sociale și încrederea în sine.
Când vorbim de autonomie personală, ne referim la dreptul pe care fiecare individ îl are de a lua propriile decizii în fiecare aspect al vieții de zi cu zi. În plus, persoana este conștientă de ceea ce este corect sau nu și, prin urmare, trebuie să își asume consecințele a ceea ce a decis.
Autonomia voinței se referă la anumite aspecte juridice, adică este capacitatea pe care o au oamenii de a-și regla liber interesele, conform acelor aspecte importante ale vieții de zi cu zi a individului, această autonomie implică două tipuri de norme, operativ și imperativ (standarde obligatorii).
În cele din urmă, găsim termenul de autonomie universitară, care este acceptat de multe țări și constă în a avea o independență politică și administrativă față de o universitate publică în raport cu factorii externi. Autonomia universității își alege propriile reglementări și programe de studiu fără nici o interferență din partea puterii politice.
