Autonomia este înțeleasă ca „capacitatea unei entități de a-și da propria ordine, de a-și fi proprietar și de a se bucura de liberul arbitru, capabil să se exprime într-un mod de viață care se naște din sine” Cu alte cuvinte, autonomia este capacitatea unei persoane de a se autoguverna, adică de a decide, de a decide, de a rezolva îndoielile, de a ajunge la o rezoluție, fără avizul sau permisiunea unor terți.
Din perspectivă educațională, facultatea de autoguvernare înseamnă că persoana a atins un astfel de grad de maturitate, că știe să se comporte în viață de unul singur, fără a fi nevoie să apeleze în permanență la alții din cauza nesiguranței, pentru comoditatea de a primi toate elaborate și clar definite sau pentru că nimeni nu v-a ghidat să vă rezolvați problemele cu propriile resurse.
Dar autonomia nu este o facultate care se realizează dintr-o dată. Se află în construcție permanentă și trece de la o „heteronomie, o morală eminamente adaptativă sau reproductivă, care se construiește din orientările morale ale societății, încorporând permanent elemente socioculturale, la autonomia reală a conștiinței care permite, în funcție de elementele menționate., dezvolta proiecte etice clar personale și originale ".
Autonomia didactică trebuie înțeleasă ca emanciparea dependențelor ideologice, a limitărilor impuse practicii zilnice, analiza critică a cererilor sociale. Negarea autonomiei profesorilor este împotriva calității și echității educaționale, deoarece profesorul este cel care se confruntă zilnic cu anumite situații în clasă, într-un context unic, și el trebuie să decidă, despre ce și ce cum să predați.
În modelul profesional reflectiv, autonomia apare ca o responsabilitate, având în vedere diferitele criterii. Proces profesionist conversație deliberativ reflecție și căutarea înțelegerii, fără un tipar fix vine după o acțiune. Autonomia apare în contextul relațiilor profesor- elev și profesor. În acest sens, spune Keller, nu este o stare de separare, ci o relație dinamică.
Autonomia trebuie înțeleasă ca emanciparea dependențelor ideologice, a limitărilor impuse practicii zilnice, analiza critică a cererilor sociale.
Putem concluziona că nevoia de autonomie didactică apare din cererea socială pentru necesitatea de a crea un spațiu social de critică și de a evita controlul progresiv pentru apărarea anumitor valori sociale democratice. Profesorul trebuie să accepte conținutul, deoarece nu poate preda nimic, ceea ce nu le-ar permite elevilor să promoveze școli sau chiar cursuri, dar le poate adapta la nevoile grupului său și poate decide în mod democratic strategii pedagogice care se potrivesc acelui grup. Autonomia necesită un grad ridicat de responsabilitate și angajament social.
