Termenul de barbar este folosit în general pentru a se referi la oameni care nu erau originari din Grecia sau care nu vorbeau limba greacă sau latină. Acest lucru derivă din cuvântul grecesc „βάρβαρος" care, atunci când este tradus, înseamnă „persoană care bâlbâie". bâlbâiți copii mici emiși. La fel, cuvântul grecesc a fost modificat în latină ca „barbarus” care a fost folosit de romani pentru a numi străini sau populații care nu erau egale cu Roma în cultură și credință, clasificându-i drept sălbatici și primitivi, în ciuda faptului că se spunea popoarele erau în mare parte fermieri și vânători.
De-a lungul secolelor, utilizarea termenului de barbar a fost de asemenea folosit ca o modalitate de a numi acele populații și sate care, în secolul al V-lea, s-au răzvrătit împotriva Imperiului Roman și care, odată cu trecerea timpului, s-ar răspândi și se vor răspândi într-o mare parte din continentul european, din acest motiv, odată cu trecerea timpului, tot ceea ce avea vreo relație cu aceste sate și orașe era cunoscut sub numele de barbar.
Unor popoare barbare li s-a dat o clasificare după rasă, primii sclavi albi, printre care erau localizați satul slovac, cehii, printre altele. Apoi au venit albii non-sclavi, compuși în principal din germani și gali. Pe locul trei galbenii au fost poziționați, fiind fumul și lacomul care au fost grupați în această cursă.
După cum s-a menționat mai sus, aceste popoare nu au avut relații foarte cordiale cu Imperiul Roman, acest lucru s-ar putea să fi fost datorită diverselor invazii pe care aceste popoare au trebuit să le îndure în secolul al III-lea d.Hr., motiv pentru care oamenii nativi din aceste rase nu au fost considerați ca potrivit pentru a intra în armata Romei, totuși odată cu trecerea timpului, nevoia de trupe i-a obligat pe romani să permită intrarea lor, ceea ce a facilitat infiltrarea lor în armată și datorită acestui fapt căderea imperiului în partea sa de vest 476 d.Hr.
