Etimologic acest termen provine din ebraicul „Beth-El” care înseamnă „pomenirea zeilor”, deci acest cuvânt este folosit pentru a se referi la o piatră sau stâncă sacră. În civilizația semitică este folosită pentru a se referi la particulele de meteorit care au căzut pe pământ, astfel încât orice rocă ridicată simboliza prezența zeității și amplasarea unui loc sacru. Unii dintre cei mai renumiți betili sunt: Omphalos grecesc din Delphi, un fel de piatră pe care, potrivit mitologiei grecești, zeul Cronos l-a înghițit crezând că este fiul său Zeus. Piatra neagră din Pessinonte, legată de cultul zeiței Cibeles și piatra neagră a Kaaba situată în Mecca.
În era primitivă, bărbații considerau pietrele ca simboluri ale nemuririi, energiei, puterii, care erau venerate și venerate pentru originea, forma sau mărimea lor. Pentru ei, aceste tipuri de pietre aveau o origine magică și religioasă. Un betil era o piatră fără cioplit sau cioplit, care de multe ori erau căderi din univers și care era venerată ca simbol al unei forțe spirituale. Betililor li s-au dat puteri similare amuletelor magice care serveau drept protecție călătorilor și marinarilor, se spune că i-au protejat de furtuni și fulgere. Când un călător a dat peste o piatră dintre acestea, a însemnat că se afla în prezența zeiței Pachamama (mama pământ), o zeiță venerată de incași, pe care le-au frecat cu mâinile și conform credinței, și-au depus toată oboseala și și-au recuperat puterea de a-și continua călătoria.
De Iberienii folosit, de asemenea, pietrele sacre care au avut epitafuri magice care protejau defunctului din Jefuitorii de morminte, ei au fost, de asemenea, folosite pentru a menține contactul cu acele rude care nu mai sunt în această lume. Potrivit bibliei, Iacob reușește să fie umplut de inspirație spirituală după ce și-a așezat capul în timp ce dormea pe piatră, odată ce s-a trezit, a știut că piatra respectivă este un portal sacru care îl conecta cu Dumnezeu.
Forța spirituală pe care o transmite piatra betilică este o cale către deschiderea unei ferestre către un plan spiritual superior sau o conexiune spirituală cu Dumnezeu. Un exemplu în acest sens este citat de Biblie când Dumnezeu îl numește pe Simon „Petru”, Petru înseamnă piatră și nu orice piatră, ci ca piatra betil sau „vie” pe care se află sfânta biserică.
