Cuvântul coerciție provine din latinescul „coerco”, „coerciōnis” care se referă la acțiunea și efectul reprimării, ținerii sau forțării, format lexical prin prefixul „co” de unire, plus rădăcina „arcere” care înseamnă „a conține” sau „salvați” și sufixul „cion” pentru acțiune și efect. Academia Regală Spaniolă expune cuvântul coerciție ca o impunere sau o forță exercitată asupra unei anumite persoane pentru a-și forța voința sau comportamentul. La rândul său, constrângerea se poate manifesta ca constrângere prin impunerea unei pedepse sau sancțiuni, care ar putea fi legală sau ilegală, pentru a condiționa sau restrânge conduita oamenilor.
În majoritatea cazurilor, constrângerea se bazează pe intimidare sau avertizare prin utilizarea violenței fizice, verbale sau de altă natură pentru a restricționa sau subordona tipul de comportament al unui subiect. În general, se afirmă că legislația funcționează prin constrângere, deoarece amenințarea sau avertizarea sancțiunii permite oamenilor să se abțină de la săvârșirea de acte ilicite de teama consecințelor negative pe care aceasta le indică, stabilite prin lege.
Există diferite tipuri de constrângere care, printre ele, pot fi menționate constrângerea legală, coerciția internațională, coerciția cibernetică.
Legalul este un stat de drept, acțiunea sa este complet reglementată prin intermediul unor reguli și precepte care includ o serie de interdicții, sancțiuni în cazurile în care acestea nu sunt îndeplinite.
Dreptul internațional include de obicei constrângerea pașnică, care reprezintă amenințări cu sancțiuni diplomatice sau economice.
Și cibernetica are particularitatea care cuprinde sancțiuni pentru utilizarea abuzivă a mecanismelor tehnologice și a instrumentelor informatice, cum ar fi e-mailuri, chat, blog, mesaje text, realizarea de videoclipuri pe pagini web, care pot fi dezvăluite pentru a ridiculiza altora.
