Complexul Oedip este o definiție care își are originea din teoriile clasice ale lui Sigmund Freud. Acest termen își primește numele din faptul că, într-o lucrare foarte faimoasă din Grecia antică, în care Oedip, fiul regelui Tebei, a ajuns să-și ucidă tatăl și astfel și-a ocupat poziția de rege, căsătorindu-se Regina Jocasta, care era în același timp mama sa.
Freud a folosit această lucrare pentru a explica una dintre primele etape ale dezvoltării psihosexuale a copiilor, care are loc între trei și cinci ani, în care există o modificare a comportamentului lor, în așa fel încât idealizează mama, oferindu-i un sentiment de dragoste, determinându-i să prezinte o atitudine de monopolizare cu ea, într-un fel de competiție cu orice alt bărbat care îi ia atenția și concurează cu afecțiunea ei, de obicei tatăl este care devine obiectul unor sentimente de ură și înstrăinare.
În vremurile în care a trăit Sigmund Freud a existat o puternică reprimare a dorințelor sexuale. Motiv pentru care psihanalistul austriac a înțeles că există o relație între nevroză și reprimarea dorințelor sexuale. Din acest motiv, a fost posibil să se înțeleagă natura și varietatea bolii, având cunoștințe despre istoricul sexual al pacientului. Freud a susținut convingerea că copiii se nasc cu o dorință sexuală pe care trebuie să o satisfacă și că există o serie de etape, în care copilul caută plăcere prin diferite obiecte. Această idee l-a condus la cea mai controversată parte a teoriei sale: că nu este altceva decât teoria dezvoltării psihosexuale.
Freud a împărțit dezvoltarea psihosexuală a sugarului în mai multe etape, iar Complexul Oedip apare în timpul Etapei Falice, acesta fiind momentul de cea mai mare importanță pentru dezvoltarea identității sexuale a copilului. Această etapă are loc după trei ani și se extinde până la șase ani. În această fază, organele genitale fac obiectul plăcerii și, prin urmare, apare interesul pentru diferențele sexuale și organele genitale, motiv pentru care este deosebit de importantă reprimarea acestei dorințe și gestionarea corectă a acestei stări, deoarece un astfel de comportament ar putea obstrucționa capacitatea copilului de investigare, cunoaștere și învățare din toate punctele de vedere.
