Consacrarea este demonstrația publică a unei persoane sau a unui lucru în slujba vreunui cult religios sau a unei zeități căreia îi este credincios prin intermediul unui ritual sau ceremonie. Consacrarea se spune, de asemenea, părții de masă catolică în care preotul sau conducătorul spiritual face trimitere la unele cuvinte ale instituției în care seamănă cu pâinea nedospită ca fiind trupul lui Hristos și cu vinul ca sângele său, reprezentând jertfa care a făcut pentru omenire.
Credincioșii catolici o numesc „esența credinței noastre”, deoarece în acest fel prima poruncă este tradusă în care specifică: „Îl vei iubi pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta”. Actul consacrării este pur și simplu oferirea trupului și a sufletului cuiva ca unică zeitate a lui Dumnezeu, acceptând mântuirea lor și oferind slujire ca un credincios devotat. Unele versiuni traduc cuvântul consacrat cu un pasaj din Vechiul Testament, unde se spune că sensul său direct este de a primi slujba sfântului sau a Duhului Sfânt.și oferă-te slujirii lui Dumnezeu. Pentru credincioși și credincioși, acest act este o onoare și nu un sacrificiu așa cum o văd unii, deoarece percep astfel gloria lui Dumnezeu în deplinătate.
Cuvântul consacrat, exprimă, de asemenea, atât consacrarea pe sine, cât și acțiunea consacrării, în cazul lui Dumnezeu, este luarea în stăpânire completă, invadarea și pătrunderea cu sfințenie, reînnoirea interioară și unirea directă a acelora cu fiul său Isus Hristos. Este important să ne amintim că consacrarea este în sens teologic, este o relație strict personală între Dumnezeu și credincios, ceea ce înseamnă că este aplicabilă doar unei persoane care o exercită cu libertate și autonomie totală. Potrivit credincioșilor, odată terminat acest ritual simbolic, persoana este direct și imediat legată de Dumnezeul său fără intermediari sau terți.
De ce să te consacre? Este o întrebare foarte frecventă, potrivit creștinilor, acest rit face parte din eliberarea pământească care simbolizează o moarte lumească, lăsând să fie toate bunurile sale pământești și credințele antice. Conform cuvintelor multor credincioși, consacrarea nu este obligatorie așa cum cred unii, ci o chemare de la Dumnezeu pe care nu toată lumea are avantajul de a o primi, fără a fi căutat anterior mântuirea.
