Construcția depășește procesul mental concret cunoscut sub numele de ideea și procesul fizic și social pe care îl implică comunicarea. De aceea unele științe, precum matematica, consideră constructele ca obiecte autonome, deși nu au existență reală.
Pentru psihologie, o construcție este o categorie descriptivă bipolară care permite fiecărui individ să organizeze experiențe și date din realitate. Construcția poate fi înțeleasă ca o entitate ipotetică dificil de definit în cadrul unei teorii științifice.
Trebuie remarcat faptul că mintea noastră folosește gândirea abstractă pentru a dezvolta idei. Astfel, prin abstractizare realizăm concepte care nu corespund direct realității pe care o observăm. În acest fel, proiectăm principii geometrice, coduri de limbaj sau teorii științifice care explică un aspect al ceea ce ne înconjoară. Toate aceste elemente sunt construcții, deoarece au fost construite de mintea noastră din activitatea creierului.
Conform teoriei lui Kelly a construcțiilor personale, pentru a efectua această activitate, un individ are nevoie de o serie de instrumente (de exemplu, o hartă și un GPS). Pe de altă parte, traseul care trebuie parcurs trebuie planificat în prealabil. În acest sens, persoana care practică drumeția dă un sens ceea ce găsește pe calea construcției mentale pe care a elaborat-o anterior.
Acest exemplu este aplicabil vieții însăși, deoarece acționăm într-un fel sau altul în funcție de un set de construcții mentale care sunt mai bine sau mai prost adaptate la circumstanțele reale.
În sfera socială, acest concept apare din necesitatea generalizării sau clasificării indivizilor, grupând lucruri sau aspecte și calități comune după asemănările și diferențele lor. De asemenea, construcția este formată din grupuri de diferențe.
În domeniul individual, conceptele și construcțiile formează relații complexe între cuvinte și semnificații, dacă conceptul este terminat, constructul nu este niciodată, și asta pentru că este în uniune intimă cu experiența și sensul subiectului, lucru pe care concept care, dintr-o perspectivă filosofică, se referă la capacitatea și utilitatea ideii deja create.
