Este o expresie utilizată pentru a înlocui un detaliu menționat anterior, pentru a evita căderea în redundanță. Are o origine latină și semnificația sa este redusă la „el însuși” sau „la fel”. Mai exact, este un pronume și este obișnuit să-l observăm în eseuri, teze sau monografii, adică toate scrierile academice, deoarece este un cultism; abrevierea acceptată pentru termen este „id”. Referințele bibliografice, de exemplu, provin și din contextele în care poate fi găsit „idem”, mai ales pentru a menționa surse care fuseseră deja cu o ocazie anterioară.
Când se întâmplă acest lucru într-un text ca atare, se folosește subsolul, în care este menționată încă o dată citația la care se face referire. Dacă da, idemul poate fi la început sau poate fi plasat într-o frază individuală. Cu toate acestea, acest lucru poate varia, deoarece poate fi inclus și în text, pe texte care includ subiecte care trebuie menționate de un număr considerabil de ori.
Dacă o lucrare are același autor sau un răspuns se repetă pe o foaie de calcul, la fel, idemul este plasat pentru a evita, ca și în celelalte cazuri, să o ai ca element care provoacă redundanță. Trebuie remarcat faptul că idemul poate fi folosit numai atunci când ceea ce urmează să fie exprimat este exact același cu ceea ce s-a spus anterior. La fel, semnele idemului sunt cele două ghilimele („), utilizarea sa fiind mai obișnuită decât cuvântul în sine.
