Dislexia provine din grecescul "dislexie", care este alcătuit din prefixul "dis" care înseamnă "rău" "cu dificultate", plus intrarea "λέξις" sau "lexis" care înseamnă "vorbire" sau "dicție" și sufixul „Ia” se referă la „calitate”. Dislexia este descrisă ca un sindrom care face dificilă învățarea și înțelegerea cititului, calculului sau scrierii, care este adesea legată de tulburările de atenție și coordonarea motorie. Cu alte cuvinte, dislexia se referă la dificultatea, inconvenientul sau problema de a memora sau distinge literele sau setul lor, structura slabă a propozițiilor, lipsa de ordine și ritm în plasare, printre altele, care se manifestă atât în citind cât și scris.
Potrivit International Dyslexia Association sau în engleză International Dyslexia Association, acest sindrom este o dificultate specifică de învățare a cărei origine este neurobiologică. Apare în învățarea cititului și scrisului, manifestând anumite dificultăți în procesul de citire și scriere, pe lângă ortografie și, în general, în acele procese care sunt legate de decodarea simbolurilor create pentru comunicare. Majoritatea studiilor efectuate asupra dislexiei arată că aceasta este transmisă genetic, prin urmare, de obicei într-o anumită familie există mai multe cazuri de dislexie
Persoanele cu dislexie pot învăța procesul de citire și scriere, dar cu o metodologie adecvată pentru ei, adică în funcție de modul lor diferit de a înțelege și a percepe lumea simbolurilor. Diagnosticul precoce este extrem de important pentru a preveni efectele secundare care ar fi mult mai dificil de tratat, cum ar fi depresia și inhibiția progresivă, și astfel să poată acționa cât mai curând posibil în procesul de învățare al acestor persoane.
