Educaţie

Ce este o epigramă? »Definiția și sensul său

Anonim

Este o formă de exprimare care a rezultat la fel ca și alte bunuri culturale cu caracter universal, este foarte importantă și pentru literatură. Există diferite tipuri de compoziții. Iar unele dintre ele arată valoarea înțelepciunii într - o coajă de nucă exprimată prin mesaje scurte, dar plin de o mulțime de doze de inspirație vitală. Acesta este cazul, de exemplu, al epigramei.

În Grecia antică era posibil să găsim epigrame pe ușile clădirilor, pe buiandrugurile mausoleelor sau la poalele statuilor și erau destinate să comemoreze un eveniment sau viața unei persoane care schimbase într-un fel istoria. astfel încât să nu vă uitați trecerea pe Pământ, astfel încât să devină etern. Aceste epigrame, scrise în cinstea unor persoane sau evenimente de mare importanță, au fost în general construite în cuplete (strofe compuse din două versuri).

Cel mai vizual mod de a înțelege ce este o epigramă este printr-un exemplu concret. În continuare, împărtășim această epigramă a lui Álvaro Cubillo de Aragón datând din secolul al XVII-lea.

Genului nume este legat de prima definiție a epigramă (inscripție pe un obiect). Epigramele se fac pe ofrande votive (ofrande în lăcașuri de cult), statui sau pietre funerare. De-a lungul timpului, epigramele de pe pietre funerare au devenit cunoscute sub numele de epitafuri.

S-a subliniat că o caracteristică esențială a Epigramului ar fi structura sa scurtă. Marea majoritate a epigramelor sunt scurte, dar există unele care sunt lungi. Cea mai caracteristică a epigramei este tonul său satiric, ironic și chiar sarcastic. Este un gen care este folosit pentru a critica un viciu sau un defect al unei persoane și al unei instituții. Epigramele a căror temă este iubirea au de cele mai multe ori un ton de umor negru.

Am putea sublinia câteva caracteristici tipice epigramei:

a) Subiectul exact.

b) atitudine în general apostrofă; vorbitorul vorbește direct unui „tu”.

c) Jocuri de cuvinte în care anafora, paralelismul și aliterarea apar frecvent.

d) Prezența paradoxului, adică a unei contradicții aparente.