Pe vremuri, realizarea cunoștințelor ezoterice însemna inițierea în artele mistice, învățarea secretelor necunoscute oamenilor normali. Acum, când un subiect este numit ezoteric, este de obicei ceva nu atât de mistic, dar dificil de pătruns: contabilitatea financiară poate părea esoterică pentru persoanele care se uimesc ușor completându-și formularele de impozitare.
Esoterismul, cunoscut și sub numele de Tradiția misterioasă occidentală, este un termen academic pentru o gamă largă de idei și mișcări vag legate, care s-au dezvoltat în societatea occidentală. Ele sunt în mare măsură diferite atât de religia ortodoxă iudeo-creștină, cât și de raționalismul luminat. Un câmp transdisciplinar, ezoterismul a pătruns în diferite forme de filosofie occidentală, religie, pseudostiință, artă, literatură și muzică, continuând să afecteze ideile intelectuale și cultura populară.
Ideea de a clasifica o gamă largă de tradiții și filozofii occidentale împreună sub rubrica pe care acum o numim „ezoterism” s-a dezvoltat în Europa la sfârșitul secolului al XVII-lea. Diferiti savanți au dezbătut definiția exactă a ezoterismului occidental, cu o serie de opțiuni diferite propuse. Un modelSavantul adoptă definiția „ezoterismului” din anumite școli de gândire ezoterice, tratând „esoterismul” ca pe o tradiție interioară ocultă perenialistă. O a doua perspectivă consideră esoterismul ca o categorie care cuprinde viziuni asupra lumii care încearcă să îmbrățișeze o viziune asupra lumii „bântuită” în fața descurajării crescânde. Un al treilea consideră esoterismul occidental ca o categorie care cuprinde toate „cunoștințele respinse” ale culturii occidentale care nu este acceptată nici de instituția științifică, nici de autoritățile religioase ortodoxe.
Cele mai vechi tradiții pe care le-ar analiza ulterior ca forme de esoterism occidental au apărut în estul Mediteranei în timpul antichității târzii, unde hermetismul, gnosticismul și neoplatonismul s-au dezvoltat ca școli de gândire distincte decât ceea ce a devenit creștinismul de masă. În Europa Renașterii, interesul pentru multe dintre aceste idei antice a crescut, diferiți intelectuali căutând să combine filosofiile „păgâne” cu Cabala și cu filosofia creștină, ducând la apariția mișcărilor ezoterice, cum ar fi teosofia creștină. Secolul al XVII-lea a văzut dezvoltarea unor societăți inițiatice care profesau o cunoaștere ezoterică precum rosicrucianismulși francmasoneria, în timp ce epoca iluminismului din secolul al XVIII-lea a dus la dezvoltarea de noi forme de gândire ezoterică.
