Umaniste

Ce este starea de asediu? »Definiția și sensul său

Cuprins:

Anonim

Starea de asediu este un regim de excepție care trebuie declarat de către puterea executivă, în special de președintele care are permisiunea de a-l executa. Starea de asediu se află sub comanda constituției fiecărei țări, deoarece seamănă cu situația de război, ele pot acorda, de asemenea, puteri extraordinare forțelor de securitate pentru represiune, deci în acest fel garantează pacea socială și evita explozia violenței.

Ce este starea de asediu

Cuprins

Este un regim excepțional (în unele țări o stare de război) care poate și ar trebui impus de șeful statului cu aprobarea cabinetului său legislativ. Un regim de excepție este mecanismul pe care îl are o țară pentru a face față situațiilor excepționale care necesită măsuri extreme și cooperarea forțelor armate, limitând unele dintre îndatoririle și drepturile cetățenilor.

Forțele armate efectuează represiunile. În această situație, garanțiile constituționale sunt suspendate în funcție de cauzele stării de asediu care au generat decretul și gradul său de severitate, în baza legilor țării în care este dezvoltat. Starea de asediu din Columbia a fost înlocuită de un stat de excepție datorită promulgării Constituției din 1991.

Este vorba despre State of Siege, un film cu același nume, care a avut la bază evenimentele care au avut loc în Uruguay în anii 60, unde au fost evidențiate atrocități precum suspendarea salariilor și reprimarea opoziției. Există, de asemenea, Estado de Siege Camus, care este o piesă în trei acte datând din 1948.

Cauzele asediului

Cauzele stării de asediu corespund de obicei unei agitații interne sau externe. Cele două motive pentru declararea acestei măsuri sunt:

Modificarea ordinii externe

Produs de un război sau de o invazie a statului. Are denumiri diferite: atac străin, război internațional, conflict extern sau război străin. Nu se limitează doar la un atac fizic, ci și la un atac economic, pentru care titlul este luat ca „urgență economică”, „stare de calamitate”, „stare de catastrofă” și așa mai departe.

În unele țări, urgența situației este suficientă pentru aplicarea acestei măsuri și executarea acesteia ca măsură preventivă, fără caracter neapărat represiv.

Agitație internă

Determinat de un eveniment care modifică ordinea publică, în care comportamentul celor implicați este departe de regulile și legile stabilite. Trebuie să corespundă unui eveniment de mare relevanță, cum ar fi o rebeliune civilă sau insurecții armate, pentru care încearcă să prevină actele de agresiune.

Consecințele stării de asediu

În timpul aplicării acestei măsuri, obligațiunile prevăzute de Constituție pot fi suspendate din cauza reținerilor. Ar exista acțiuni bazate doar pe voința sau capriciul unei persoane și nu pe rațiune, logică sau justiție în absența mecanismelor legale, ceea ce face din acest regim excepțional un mecanism foarte pus la îndoială. Iată două consecințe majore ale acestei măsuri:

Consecințe economice

  • Reducerea fluxului turistic, care are un impact asupra întregului teritoriu.
  • Atunci când există închidere, multe unități ar considera necesar să își închidă ușile, prin urmare, pentru a genera venituri.
  • Prezența unui regim de excepție pe un teritoriu este un semn de destabilizare, astfel încât interesul străin pentru investiții este diminuat.

Consecințe sociale

  • Cei Cetățenii sunt supuși autorităților militare pentru judecarea crimelor legate de acte care pacea deranjați și ordinea în teritoriu.
  • În țări precum Honduras, pot apărea situații în care autoritățile pot folosi și dispune proprietatea privată a lor și a străinilor, dar în caz de nevoie urgentă.
  • În aceste perioade, nu pot fi declarate infracțiuni sau sancțiuni.
  • Executarea măsurilor luate de personalitățile autorității nu este supusă supravegherii unui judecător care veghează asupra libertăților fiecărui individ și asupra interesului public.
  • Se stabilește suspendarea garanțiilor constituționale, care este încetarea drepturilor de care beneficiază cetățenii, care sunt stabilite în Constituție, cum ar fi mersul dintr-un loc în altul, întrunirile publice sau demonstrațiile.
  • Această zonă este legată de starea de timp, deoarece are un anumit program în care este interzisă libera circulație a cetățenilor.

Exemple de stare de asediu

  • Starea de asediu în Barillas, Huehuetenango, în Guatemala 2012, ca urmare a tulburărilor cauzate de arestarea cetățeanului Mynor Manuel López Barrios, acuzat că a instigat populația să respingă un proiect hidroelectric în oraș.
  • Stadiul de asediu Chile 1973, unde a avut loc o revoltă militară pentru răsturnarea președintelui socialist Salvador Allende.
  • Stat de asediu Argentina 1976, aplicat după ce Forțele Armate din acea țară au efectuat o lovitură de stat împotriva guvernului María Estela Martínez de Perón.
  • Starea de asediu în Guatemala 2019, care a fost solicitată pentru unele municipalități din cauza morții a trei soldați și a evenimentelor violente care au cauzat moartea mai multor persoane.

Întrebări frecvente despre starea de asediu

Care este starea de asediu?

Este un regim excepțional pe care o țară îl poate lua în circumstanțe grave care amenință suveranitatea și securitatea națiunii respective și implică suspendarea drepturilor constituționale.

Ce drepturi sunt suspendate în timpul asediului?

Libera circulație și tranzit, confidențialitatea comunicărilor, libertatea de exprimare, dreptul la libertate, securitate, dreptul la manifestări, pentru ca un deținut să fie informat cu privire la drepturile sale și dreptul la un avocat.

Care este diferența dintre starea de asediu și starea de urgență?

Starea de urgență presupune suspendarea sau limitarea parțială a unor libertăți pentru protejarea populației; în timp ce starea de asediu duce la suspendarea tuturor garanțiilor reflectate în Constituție.

Care sunt motivele stării de asediu?

Se aplică atunci când există o agitație în țară sau de origine externă care amenință suveranitatea și securitatea națiunii.

Care este originea stării de asediu?

A fost un mecanism de urgență folosit de armata franceză, bazat pe legea țării respective din 1791.