Cuvântul fonem provine din grecescul „φώνημα” care înseamnă „sunetul vocii”, acesta se referă la unitățile teoretice ale raționamentului pentru a învăța nivelarea „fonică” care este relativă la voce sau sunetele vorbirii, „fonologic” înseamnă relativă pentru ea, a unui limbaj uman.
Fonemul este fiecare dintre proprietățile selectate pentru argumentul unui sistem fonologice fix la un set de fonetice caracteristici care pot fi definite prin sunetele limbii, la început nu are nici un termen pentru cât de bine diferența care le fac pot fi aceste caractere, sistemul fonologic este o pereche de F = (F, R) în care F este o listă de foneme și R este un set de norme care, în funcție de contextul de viziune al fonemelor, definesc caracterele fonetice și numără cu sunetele unei limbi.
În sunetele consoane, precum și în punctul de articulare, se pot găsi următoarele: labial, labiodental, palatal velar, uvular, faringian, glotal și în interiorul coroanei sunt interdentare, dentare, alveolare, postalveolare, retroflex.
Labialele sunt coerente, care sunt legate de ambele buze (uniune bilabială) sau de buza inferioară și dinții acesteia (uniune labiodentală).
Coronală, este direcția luată spre coroana dentară în care sunt împărțite în apical, care este un sunet produs care acoperă trecerea aerului prin vârful limbii, laminalul este o extensie frontală plană care se află în spatele vârful limbii care împiedică trecerea aerului prin tablă.