Termenul gutapercă poate fi folosit pentru a descrie două elemente, primul se referă la o plantă aparținând genului palequiului, în timp ce al doilea este aplicat pentru a denumi un material elastic de consistență dură care este fabricat din sevă. drenat de copaci aparținând genului descris mai sus, forma sa este foarte asemănătoare cu consistența cauciucului, elasticului, cristalinei și solide, până la mijlocul secolului al XIX-lea a căpătat importanță, într-o asemenea măsură încât până în anul 1851 se estimează că au fost importate în Regat Unite mai mult de o mie de tone.
La fel ca și cauciucul, gutaperca este un polimer, cu toate acestea diferă datorită faptului că gutaperca este un izomer trans, ceea ce îl face mai puțin flexibil, o altă diferență destul de semnificativă este greutatea moleculară, fiind aceea a cauciucului mai mare de 100 mii în timp ce că cea a gutapercei este de-abia 7 mii.
Înainte ca gutapercha să fie exportată în Anglia și înainte de a deveni ceea ce era, a fost folosită de popoarele native din arhipelagul malaezian, pentru a confecționa mânere pentru anumite unelte, mai târziu John Tradescant a fost cel care a adus la lumină la material în timp ce făcea o călătorie în Extremul Orient, unde a ajuns să ajungă în gutaperca în 1656, dându-i numele de „ lemn Mazer”, dar nu William Montgomerie (soldatul medical) i-a dat utilizări destul de practice în zonă de medicină, care i-a permis să primească medalia de aur de către Societatea Regală pentru Promovarea Artelor.
Acest material a fost utilizat pe scară largă în Anglia, utilizându-l în diferite zone, atât în ramurile industriale, cât și în cele domestice, una dintre numeroasele aplicații pentru care a fost utilizată gutaperca, a fost ca izolator pentru cablurile care făceau comunicarea cu telegraf, deoarece se aflau sub apă, exploatarea acestui material a fost de așa natură încât a provocat o supraexploatare a acestuia până la a fi practic nesustenabilă, ducând la o prăbușire a aprovizionării sale.
