Cuvântul helicicultură, etimologic provine din latină, făcând aluzie la creșterea melcilor, alcătuită din două voci latine care sunt „helix” care înseamnă „tip de melc”, plus „cultivar” care desigur înseamnă „a cultiva”. Helicicultura poate fi definită în mod specific ca lucrarea care vizează creșterea sau cultivarea melcilor de teren comestibil în scopuri comerciale, care pot fi practicate într-un mediu natural sau manipulate de om. Melcii sunt moluște care istoric vorbind își fac apariția de la începutul omenirii, îndeplinind ca rol fundamental acela de a hrăni omul, dar și în alte aspecte și domenii ale vieții sale, cum ar fi în medicină, religie, artă, tradiții, printre alții.
Persoanele care practică această activitate sunt cunoscute sub numele de „helicultori”, adică toți cei care se ocupă de creșterea și îngrijirea melcilor, care ar putea fi bine în scopuri comerciale sau ca hobby, dar în același mod sunt ei însărcinați cu analiza și studiază nevoile acestor moluște pentru a le oferi un habitat adecvat care să le ajute la reproducere și, de asemenea, la dezvoltarea unor posibili descendenți.
În preistorie, melcii erau deja folosiți ca hrană; dar în timpul Imperiului Roman au creat spații pentru creșterea și dezvoltarea lor; atunci acest fenomen s-a răspândit în Africa, în teritorii precum Galia Romană și ceea ce este acum cunoscut sub numele de Italia, melcii erau însoțiți cu vin sau cu fructe și brânzeturi. Pentru Evul Mediu, aceste moluște au continuat să fie o mare sursă de hrană pentru om, însoțindu-le cu ceapă și ulei.
La începutul secolului al XX-lea a existat o creștere a cererii de melci, astfel încât și valoarea lor economică a crescut, așa că s-au făcut anumite încercări de creștere a acestora, analizând fiecare dintre fazele lor; care a dus la ceea ce este acum cunoscut sub numele de helicicultură, clasificându-se drept o activitate zootehnică recunoscută la nivel internațional.
