Cuvântul Smerenie provine din latina humilitas , care înseamnă „atașat de pământ”. Este o virtute morală contrară mândriei, pe care ființa umană o posedă în recunoașterea slăbiciunilor, calităților și abilităților sale și a profită de ele pentru a acționa pentru binele altora, fără a spune acest lucru. În acest fel își ține picioarele pe pământ, fără scăpări zadarnice din himerele mândriei.
Omul smerit își recunoaște dependența de Dumnezeu; el nu caută stăpânirea asupra semenilor, ci învață să le dea valoare mai presus de sine. Apostolul Pavel a spus odată că nu ar trebui să ne gândim mai mult la noi decât ar trebui. Așa este omul smerit, nu se uită la al său, ci la ceea ce fac alții. El vine în ajutorul celor necăjiți, întinde mâna către cei nevoiași. Vine să servească și nu trebuie servit.
Umilința îi permite unei persoane să fie de încredere, flexibilă și adaptabilă. În măsura în care cineva devine umil, dobândește măreție în inimile altora. Cine este personificarea umilinței va face efortul de a-i asculta și accepta pe ceilalți, cu cât îi acceptă pe ceilalți, cu atât va fi mai apreciat și cu atât va fi ascultat mai mult.
Smerenia îl face pe cineva demn de laudă, fără să vrea. Succesul în slujirea altora vine din smerenie, cu cât este mai mare smerenia, cu atât este mai mare realizarea. Nu poate exista niciun beneficiu pentru lume fără smerenie.
Această virtute în conducere este văzută în mod clar atunci când protagoniștii sunt puse la dispoziția liderilor lor. Umilința ne spune că nu există un mic concurent; adică alții nu sunt inferiori nouă. De exemplu, într-o companie, dacă smerenia intervine în fiecare dintre operațiunile manageriale, diagnosticul, decizia și comanda, va exista o companie de frunte, nu există un inamic mai rău pentru creșterea unei companii decât mândria.
Pe de altă parte, părinții trebuie să dea dovadă de exemplu, ar trebui să-și învețe copiii să o practice în familie, la școală și cu prietenii. De asemenea, este important să existe umilință în nucleul familial, respectând individualitatea fiecăruia, fără a folosi competențe între membri sau a încerca să fie mai buni decât ceilalți, dar prin aprecierea lucrurilor bune ale fiecăruia, deși suntem diferiți, trebuie să învățăm să trăim cu diferențele noastre.
