Intelectul, conform celor mai tradiționale perspective, este capacitatea unei ființe umane de a înțelege datele care i se expun. Cu toate acestea, există intelectuali care susțin că este doar același gând. Tot acest proces are loc în mintea unei persoane, în care piesele care alcătuiesc esența unui subiect sunt reunite. Totuși, acest lucru nu se aplică doar subiectelor care necesită efort pentru a le putea discerne, ci și înțelegerii lumii care ne înconjoară în general, menținând un contact stabil cu realitatea.
Pe un fundal istoric, filosofii antici, precum Aristotel și Platon, au definit înțelegerea ca o entitate complet abstractă, care lucrează împreună cu sufletul și corpul. Ei l-au definit cu metafora unui haos care domnește în cosmos, care a fost înlocuit armonic prin ordinea elementelor. Cu el ai putea surprinde esența cuiva sau ceva, ai putea „citi înăuntru”. Cu toate acestea, aceste definiții s-au mutat de-a lungul timpului, reușind să concepă noi semnificații ale termenului, care au oferit o perspectivă mult mai largă a ceea ce este intelectul pentru ființa umană.
În cadrul acestuia funcționează elemente precum rațiunea, sentimentele, compresia și interpretarea, care permit crearea unei viziuni realiste, care exprimă variabilele unei situații. Inteligența, de asemenea, o parte din acest grup, dar de multe ori este confundat cu același intelect; aceasta reprezintă de fapt capacitatea de a elabora concepte. De la început, intelectul este factorul care diferențiază ființele umane de celelalte animale, deoarece îi permite să aibă un simț acut al lui și al mediului său.
