Aceasta este capacitatea reflexivă imediată a minții umane de a-și cunoaște propriile stări. Din latinescul introspicere care înseamnă „a privi înăuntru”, sensul său etimologic definește introspecția ca auto-observare sau observație față de aceeași persoană, adică a conștiinței și a propriilor sentimente. Ființa umană este singura ființă vie care are capacitatea de a se privi pe sine.
Introspecția sau percepția internă se bazează pe capacitatea reflexivă la care mintea trebuie să se refere sau să fie conștientă de propriile sale stări. Când această capacitate reflexivă este exercitată sub formă de memorie asupra stărilor mentale trecute, avem așa-numita „introspecție retrospectivă”; dar introspecția poate fi o cunoaștere a trecutului și, de asemenea, a experiențelor prezente, a celor care apar împreună și în prezentul actului introspectiv în sine.
Introspecția arată capacitatea unei persoane de a se abstra din mediul înconjurător de a se concentra asupra sa, de a marca o distanță și de a trăi mai bine. Există o relație permanentă pe tot parcursul
vieții. Această relație este cea care apare din a fi singur cu tine.
Nu numai că este important să cultivați relații interumane cu ceilalți, dar este foarte important să aveți și capacitatea de a privi în sine pentru a îmbunătăți stima de sine, a avea încredere în sine, a îmbunătăți gradul de înțelegere internă, a corecta defectele și a îmbunătăți virtuțile.
În ramura psihologiei, introspecția este o metodă prin care subiectul își descrie experiența conștientă din punct de vedere senzorial, afectiv sau imaginativ. Acest comportament se desfășoară în interacțiune cu terapeutul, care este de acord să observe activitatea subiectului în mod experimental. Este o metodă respinsă și puternic criticată de psihologia comportamentală.
Filosoful și psihologul Wilhelm Wundt (1832 -1920) a fost cel care a dezvoltat psihologia experimentală în care a analizat comportamentele care puteau fi observate în timp ce stările de conștiință le abordau prin introspecție sau auto-observare controlată.
Metoda sa se baza pe Științe ale naturii. Putem cita ca exemplu studiul său asupra a ceea ce oamenii au simțit în prezența unui stimul ușor, ale cărui observații au luat în considerare atât ceea ce a putut fi observat (reacția lor), cât și ceea ce i-au spus subiecții despre ceea ce au simțit în acel moment. Acest lucru i-a permis să facă distincția între senzații și sentimente. Sigmund Froid s-a preocupat și de analiza minții, în special a inconștientului, dar a folosit asocierea liberă și analiza viselor ca metode. Asocierea liberă poate fi considerată o formă de introspecție și constă în faptul că subiectul trebuie să spună orice îi vine în minte fără nicio restricție, îndrumat de psihanalistul care interpretează aceste asociații pentru a descoperi ceea ce este „stocat” în inconștient.
