Japonismul este termenul folosit pentru a descrie influența artei japoneze asupra artei occidentale. Originea acestui cuvânt este contestată: după unii, vine de la Julies Claretie în cartea sa L'Art Francais din 1872, publicată în același an, în timp ce alții susțin că Zola a fost primul care a inventat acest termen.
Japanismul a început odată cu sosirea tiparelor japoneze, numite ukiyo-e, la Paris. Mai exact, ukiyo-e este tehnica gravurii policromice, care a fost caracterizată prin surprinderea scenelor spontane, ceva care ar fascina artiștii impresionisti francezi.
În aceste scene, cifra de gheișă a jucat un considerabil rol, precum și în alte artistice manifestări, cum ar fi literatura de specialitate sau operă. În același mod, este notabilă reprezentarea actorilor kabuki (o formă de teatru japonez), a luptătorilor de sumo, a choninului (burghezia japoneză) sau a samurailor.
Trebuie remarcat faptul că, la mijlocul secolului al XIX-lea, Japonia și-a deschis granițele pentru schimburi comerciale, ceea ce a facilitat sosirea artei japoneze în Occident. Expozițiile universale care aveau loc la acea vreme, precum cea de la Londra din 1862 sau cea de la Paris din 1867, au ajutat la răspândirea ei. În această ultimă expoziție, selecția japoneză a fost o revelație pentru Morris și elevul său Arthur Lasenby Liberty, care ar fi fondat mai târziu un magazin de decorații bazat pe obiecte din Extremul Orient.
Cu această expoziție, arta japonismului ar fi consolidată. În 1868, revista La Vida Parisina a publicat un articol despre „ moda japonismului” și, un an mai târziu, Ernst Chesnau a publicat o carte dedicată exclusiv artei japoneze: L'art Japonais.
Un alt mijloc extrem de eficient de diseminare a japonezismului erau revistele ilustrate care însoțeau textele lor cu gravuri și fotografii. În 1888, Samuel Bing a fondat revista de artă Le Japon Artistique, creată într-un moment în care japonismul se răspândea masiv și oamenii cereau mai multe informații despre această mișcare. Doi ani mai târziu, Bing a organizat prima mare expoziție retrospectivă ukiyo-e la Școala Națională de Arte Frumoase, când existau deja mari colecționari de tipărituri japoneze, precum Monet.
Sue-Hee Kim Lee, responsabilă pentru o excelentă lucrare de cercetare asupra influenței artei extrem de orientale în Spania la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, susține că printre obiectele artistice care au ajuns în Europa, amprentele japoneze au devenit obiect cel mai apreciat și colectat de către literati și artiști, datorită curiozității pentru o civilizație diferită sau pentru diferitele tehnici sau teme ale picturii occidentale. Juan Ramón Jiménez, cunoscător al gravurilor lui Utamaro, a vorbit despre ele ca pe pictura unor peisaje anemice, a interioarelor decolorate cu figuri zdrobite.
