Termenul de jurământ provine din latinescul iuramentum și înseamnă afirmarea sau negarea unui act, plasându-l pe Dumnezeu ca martor. Acest cuvânt este un fel de promisiune în care se invocă ceva sau cineva.
Jurămintele pot fi un act intern și foarte personal, întrucât persoana care a fost jurată caută să îndeplinească un anumit scop sau să facă un anumit efort. Acest act face parte dintr-un fel de pact făcut de subiect și de Dumnezeu sau cel căruia i se face declarația.
Există și alte tipuri de jurământuri care, spre deosebire de cel menționat deja, sunt constituite ca acte publice solemne. Un exemplu în acest sens sunt funcționarii care își asumă o funcție în stat și depun jurământ în fața oamenilor ca garanție a îndeplinirii obligațiilor și responsabilităților lor.
La fel, alți profesioniști depun jurământuri în momentul absolvirii ca un act simbolic, dovadă a acestora sunt medicii care trebuie să efectueze ceea ce se numește jurământul hipocratic, al cărui obiectiv este acela că cei care promit că își vor desfășura munca cu conștiință și responsabilitate absolută față de ființele umane pe care le vor avea ca pacienți.
Pe de altă parte, la nivel judiciar, declarațiile sunt făcute sub jurământ, ceea ce este și o garanție a veridicității a ceea ce se spune. Cine jură își dă cuvântul și se asigură că ceea ce se spune corespunde adevărului.
Încălcarea unui jurământ poate duce la o serie de sancțiuni, în funcție de context. Este posibil să ne imaginăm o sancțiune morală pentru omisiunea de a depune mărturie sau, în mod direct, a suferi o pedeapsă civilă sau penală conform legislației sau reglementărilor în vigoare.
