În antichitate, în contextul juridic, romanii se refereau la dreptul public drept „Ius publicum”; care avea responsabilitatea de a controla relația dintre stat și cetățenii săi. În general, dreptul public menține o legătură cu gestionarea și funcționarea statului și este responsabil de reglementarea diferitelor aspecte, precum demarcarea puterilor publice, organizarea instanțelor etc.
Acest domeniu al dreptului a arătat modul în care era organizat poporul roman, organizația menționată se baza pe legi care reglementau relația statului cu indivizii săi. La fel, Ius publicum era responsabil și pentru ordonanțele cu caracter religios. În plus, include anumite caracteristici importante care îl disting, de exemplu inalterabilitatea sa, deoarece are legislație obligatorie pentru toți cetățenii.
Etimologic, cuvântul „Ius” este derivat din latină și înseamnă „drept”, definind ceea ce reprezenta bine și corect. În timpul antichității, a fost tratată o dualitate între termenii „Ius” și „Fas”, unde Ius se referea la drept și Fas era legat de caracterul divin al legalității unui comportament. În acea perioadă, acești doi termeni erau folosiți ca adjective. Ambele erau asociate, deoarece la acel moment legile și religia erau unite.
În secolul I î.Hr., când acești termeni au început să se distingă, lăsându-l pe Ius ca drept uman și fas ca drept divin.
Se entiende entonces que el Ius publicum aplicado en la roma antigua consistía en un conjunto de leyes buenas y justas creadas por los hombres para un mejor ordenamiento de la sociedad.
