Umaniste

Ce este metacogniția? »Definiția și sensul său

Anonim

Metacogniția este un termen folosit în psihologie pentru a se referi la capacitatea oamenilor de a-și autoregula procesul de învățare. Prin metacogniție, ființele umane își pot cunoaște și controla propriile stări mentale de bază care participă la cunoașterea lor.

Această aptitudine, care se află pe un plan mai înalt decât se credea, se distinge printr-un nivel ridicat de conștiință și stăpânire voluntară, deoarece face posibilă gestionarea altor procese cognitive mult mai simple. Cunoștințe despre cunoaștere în sine, presupune că o persoană poate să fie conștienți de modul în care au efectuat modul lor de a învăța și de a înțelege de ce consecințele unei activități, au fost pozitive sau negative.

Conceptul de metacogniție este relativ nou. A apărut ca rezultat al diverselor studii în psihologie din anii '70; Pe baza cercetărilor efectuate de John Flavell, care a afirmat că metacogniția este creată la individ, deoarece este o ființă vie gânditoare și că este susceptibil să facă greșeli de fiecare dată când gândește, de aceea are nevoie de o metodă care să-i permită să controleze aceste greșeli. În același mod, metacogniția este esențială pentru oameni, deoarece le permite să planifice și să ia decizii într-un mod argumentat, despre subiecte de interes pentru ei.

Există diferite modalități metacognitive care ajută la organizarea și planificarea gândirii și a diferitelor procese cognitive, unele dintre ele sunt:

Meta-memorie: se ocupă cu cunoașterea propriei memorii. Cunoașteți abilitățile din anumite domenii și aptitudinea persoanei de a asocia cunoștințele anterioare cu noile cunoștințe.

Meta-atenție: se referă la reglarea atenției cuiva. Abilitatea de a concentra atenția, în momentul potrivit când este necesar să o facă și factorii externi și interni, care sunt cunoscuți, ar putea genera dificultăți atunci când se menține atenția asupra a ceva.

Meta-compresie: înseamnă înțelegerea capacității pe care toată lumea o are pentru înțelegere. Există cazuri în care un subiect citește un text deasupra, presupune că a înțeles perfect ce a vrut să spună textul; Totuși, când îi pui o întrebare despre conținut, el își va da seama că nu înțelegea scrisul, în toate nuanțele sale.