De națiune se vorbește atunci când vine vorba de suveranitate, sentiment, instinct nativ care reprezintă o țară. Din această origine, este ușor să construim un concept complex despre ceea ce înseamnă o națiune. O țară care luptă pentru independența sa, care își definește granițele cu onoare, respect, fraternitate și cooperare poate fi considerată o națiune, fieră, solidă, stabilă. Valorile culturale și democratice ale unei țări trebuie să servească drept ax referențial pentru construirea unei națiuni.
Ce este națiunea
Cuprins
Cuvântul „națiune” provine din latinescul nātio, care la rândul său derivă din nāscor („a se naște”). Înțelesul său este „naștere”, „oameni”, „specie” sau „clasă”. Într-un sens larg și mai puțin complex, acest termen reflectă o comunitate culturală și istorică care are, de asemenea, un teritoriu specific (considerat ca teritoriu propriu) și cu un grad diferit de cunoaștere sau conștientizare decât restul.
Există o definiție legală a conceptualizării națiunii, care datează din secolul al XVIII-lea, descriind cuvântul ca un număr de cetățeni în care se află suveranitatea statului, adică puterea.
Acesta este un concept modernist, care, datorită elementelor găsite în el, este destul de clar că, înainte ca naționalismele să înceapă din partea colonizatorilor sau cuceritorilor, nu exista o țară, ci colonii. Conceptualizarea națiunii politice sau civice se aplică și aici, întrucât în ambele sensuri există grupuri de cetățeni cu rădăcini specifice, propriul limbă, cultură, geografie, obiceiuri și o rasă.
Acest cuvânt se poate referi și la un stat, teritoriu, țară, grup etnic sau de către locuitorii care se află acolo, desigur, respectând fiecare dintre diferențele aplicabile în fiecare termen.
Aceasta este o definiție perenialistă, deoarece încetează să ia în considerare suveranitatea ca element primar pentru componența unei națiuni, făcând clar că acestea au existat în lume încă dinaintea colonizărilor.
Cu această explicație, definiția perenialistă a națiunii explică faptul că naționalismul se naște din cuvântul în cauză și nu invers. Esența naționalismului este să simți că aparții unui anumit loc, dar națiunea este dovada că acel loc există și că există oameni care trăiesc acolo. Pentru mulți cărturari, ambele semnificații sunt în totalitate valabile, deci revine fiecărei persoane să accepte oricare dintre conceptualizările prevăzute în acest post.
Istoria conceptului de națiune
După cum sa menționat în secțiunea anterioară, primul concept de națiune a ieșit în evidență la sfârșitul secolului al XVIII-lea. De acolo, au avut mai mult sens originile țărilor și abordările politice ale vremii cu privire la teritoriile pe care doreau să le cucerească.
Revoluțiile americane și franceze au avut loc datorită cunoașterii a ceea ce era cu adevărat o națiune. Antecedentele acestui termen (în sens perenialist) ar putea avea origini antropologice. Ei bine, unii autori și cercetători descriu primele ființe umane ca subiecte teritoriale, în acest caz teritoriul ar fi națiunea.
O parte din istoria acestui termen are legătură cu națiunea liberală din secolul al XVIII-lea. Liberaliștii au început să pună la îndoială teritoriile ale căror guverne erau bazate pe monarhii absolute. Acest tip de guvernare era contrar suveranității și, prin urmare, a afectat sentimentele națiunii pe care acești supuși le-au menținut cu fervoare.
Au fost create elementele unei țări, trecând suveranitatea cetățenilor și excluzând total sistemele guvernamentale, cu aceasta puterea pe care o aveau anterior a fost mult redusă.
Liberalii aveau o bază rațională, egalitate juridică și libertate individuală. În acest moment, este destul de ușor de văzut că este o conceptualizare politică.
Pe de altă parte, există o definiție mai romantică a acestui termen, este o serie de caracteristici pe care doar cetățenii unui anumit teritoriu le posedă și pe care, în ciuda faptului că se pot muta pe alte țări, nu le pierd. Extinderile militare cauzate de războaie și revoluții au dus la nașterea acestei definiții (prematur, potrivit erudiților).
Odată cu definiția termenului care face aluzie la romantism, oamenii nu mai sunt văzuți ca simpli indivizi care locuiesc pe un teritoriu sau stat (un nou termen cunoscut și acceptat din același sens), ci includ elemente noi, cum ar fi cultura, trăsături, limbaj, esență, spiritualitate etc. Respingerea puternică a formei multietnice sau culturale de guvernare. În plus, locuitorii înșiși trebuiau să aibă sentimente ale locului în care trăiau, un sentiment național inalienabil și inalienabil.
Din această nouă conceptualizare se naște identificarea națiunii ca stat.
Pentru mulți, statul și națiunea sunt precepte sau termeni total diferiți, pornind de la ideea că națiunea este o calitate care ajunge să unească un număr finit sau infinit de oameni și că statul este o realitate și o organizare politică.
După tot ce s-a spus de-a lungul acestei postări, trebuie să ne dăm seama că, în ciuda criticilor, ambele concepte sunt legate, coexistă și au caracteristici comune, inclusiv elementele lor constitutive. Trebuie remarcat faptul că, atunci când vorbim despre elemente, prezența tuturor este imperativă. Dacă lipsește unul, atunci nu există nici stat, nici națiune.
Elemente ale națiunii
La fel ca statul, națiunea are o serie de elemente imperative pentru formarea sa. Odată cu crearea conceptualizării termenului, savanții au stabilit că elementele care îl compun sunt populația, țara, guvernul și legitimitatea.
Populația
Oamenii, cetățenii și locuitorii unui anumit teritoriu.
țară
Este teritoriul pe care se termină delimitând națiune sau de stat și în care sunt organizate geografic și politic cetățenilor care locuiesc sau intenționează să trăiască în ea.
guvern
Este entitatea politică care reprezintă națiunea, are sarcina de a-și organiza locuitorii și de a formula legi pentru coexistența corectă a fiecăruia dintre ei.
Legitimitate
Este acceptarea directă a altor țări, adică alte state recunosc o națiune ca fiind egală.
Tipuri de națiuni
Odată cu începutul revoluțiilor franceze și americane, s-au născut mai multe precepte ale termenului studiat în acest post. Pentru erudiți, există două tipuri: politic și cultural.
Națiune politică
Această definiție vorbește doar despre delimitările geografice și politice pe care le dețin anumite teritorii care, în plus, exercită sau aplică suveranitatea. Acest concept are multă similitudine cu ceea ce cuprinde un stat, în plus, proiectele naționale pot fi utilizate pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor.
Exemplele națiunii politice sunt variate și aplicabile în majoritatea țărilor în care puterea se află în cetățenie.
Națiune culturală
Se referă la modul în care oamenii care locuiesc pe un anumit teritoriu sunt organizați și își are originea în amintirile scrise și împărtășite din generație în generație. Națiunile culturale există datorită grupurilor de oameni care simt că fac parte dintr-o societate sau cultură care cuprinde 3 elemente fundamentale: populația, teritoriul și suveranitatea. În acest sens, o națiune culturală poate fi organizată sau nu de un stat.
Naţionalizare
Naționalizarea este o măsură politică care are un impact mare asupra economiei unei anumite țări; Acesta este descris ca procesul prin care statul guvernamental preia controlul asupra activităților care acoperă domeniul economic, distribuitorul sau producătorul din țara în cauză.
Aceasta implică o plată către proprietarul anterior pentru compania care devine proprietatea statului național.Această compensație se face sub formă de obligațiuni (care nu sunt transferabile imediat); Pentru a executa naționalizarea unei anumite companii, motivele care susțin măsurile menționate trebuie să fie demonstrate în fața justiției, aceste motive trebuie să se concentreze pe facilitarea puterii de cumpărare a țării, urmărirea unui scop clar profitabil, precum și trebuie să fie în favoarea acordă locuitorilor națiunii dreptate pentru societate.
Un exemplu clar în acest sens poate fi naționalizarea băncilor, naționalizarea petrolului sau naționalizarea companiilor. Acesta este un model politic care aparține gândirii socialiste, unde se afirmă că economia se va îmbunătăți dacă este direct în mâinile oamenilor și nu a antreprenorilor privați al căror scop este să-și umple buzunarele fără a oferi nimic concetățenilor.
Companiile vulnerabile la procedura de naționalizare sunt cele care răspund nevoilor de bază, cum ar fi: industria transporturilor, serviciile bancare, companiile vamale, industriile militarizate, printre altele.
Cu alte cuvinte, naționalizarea nu este altceva decât achiziția legală a activelor care făceau parte din proprietatea privată și care vor fi acum controlate direct de stat; Trebuie remarcat faptul că această schimbare a proprietarilor de la privat la public poate fi sau nu compensată, ceea ce înseamnă că nu este o măsură obligatorie, totuși ar fi cea mai sensibilă.
