Nu este altceva decât legătura juridică pe care o persoană o are cu un stat. Această legătură dă naștere unor drepturi și obligații între părțile menționate anterior. Naționalitatea este utilizată pentru a determina locul de origine al unei persoane, servește și la identificarea locului de origine al unei nave, avioane, mașini, printre altele. Unul dintre aceste drepturi dobândite este protecția pe care statul trebuie să o acorde unei persoane în cazul unei probleme diplomatice.
Legătura naționalității este reglementată parțial de constituțiile diferitelor țări, care sunt responsabile de stabilirea limitelor naționalității menționate, toate acestea fără a interfera cu legile internaționale deja stabilite. În cazul unei persoane străine care dorește să opteze pentru naționalitate, dintr-o anumită țară, aceasta trebuie să fie guvernată de legile constituționale ale țării respective și să treacă prin testele pe care le stabilește. Țările au tot dreptul să spună dacă o persoană merită sau nu cetățenia.
Pe de altă parte, o țară poate considera o persoană „apatridă”, adică îi ia naționalitatea. Acest caz apare numai dacă guvernul dovedește CIDH că individul a încălcat legile deja stabilite în Constituția națiunii corespunzătoare. Acest termen este folosit și atunci când o persoană nu acceptă pe alta ca membru al țării. De exemplu, Constituția Republicii Bolivariene Venezuela stabilește că naționalitatea este un drept irevocabil și că această legătură poate fi transmisă până la trei generații, adică una este venezueleană până în ultima zi.
