Subiectul narcisismului a început să fie discutat ca patologie psihologică încă din anii 1909, când Sigmund Freud, cunoscut sub numele de tatăl psihologiei, a folosit termenul într-o întâlnire a Societății psihanalitice din Viena, unde într-o conversație verbală a exclamat că narcisismul este între autoerotism și iubire de sine. De acum înainte, termenul a fost deja folosit într-un nivel evolutiv important al psihanalizei ființei umane și Freud în cele trei eseuri ale sale, vorbește despre faptul că această teorie sexuală este foarte recunoscută, una dintre ele publicată în anul 1914, numită Introducere în Narcisism; fiind una dintre cele mai importante scrieri și una dintre cele mai citite de atunci.
A fi narcisist este atribuit unei serii de comportamente, cum ar fi adorația sau îngăduința, mângâierile, răsfățul, tratamentul care este dat propriului corp ca obiect sexual, obținând satisfacție completă și satisfacție de sine. Acest comportament este considerat o perversiune sau tulburare de personalitate și poate apărea în diferite etape, care încă din copilărie, în unele cazuri, sunt deja adânc înrădăcinate în individ.
Tendința de narcisism merge să profite de alții pentru beneficiul lor, sentimentul extrem de auto-importanță subliniind într - un mod excesiv realizările lor, vanitatea și frumusețea pe imaginea ei au de ei înșiși, lăudând capacitățile lor de performanță, senzație unică și original, cu singurul scop de a fi adorat de alții, dacă este posibil; cerând o atenție deplină, fără empatie și experimentând frecvent invidie cu privire la succesul altora, aroganța, egoismul acut, stima de sine scăzută și aroganța se află în fruntea listei acestor atitudini, simțind furia la o critică proastă față de persoana sa.
Mitologic vorbind îl găsim pe Narcis, în versiunile sale grecești; care vorbește despre o nimfă pe nume Echo care se îndrăgostește nebunește de el și el a respins-o foarte crud, în roman se menționează că un tânăr iubește narcisa pe care el, respins insensibil, îndemnându-l să moară sub propria sa sabie, și romanticul Aceștia explică faptul că a fost o ființă foarte frumoasă, dar cu mândria și aroganța sa a respins mulți pretendenți, provocând durere și tristețe pentru dragostea neîmpărtășită, fiind astfel pedepsit prin a se îndrăgosti de el însuși uitându-se la reflexul său într-un iaz, fiind subjugat de care reflecta apele, fără a putea să o ating. A murit dorind dragostea propriei sale reflecții, devenind astfel o floare de narcis care amintește povestea unei ființe chinuite de frumusețea sa.
