Parmenide din Elea aparține grupului de filozofi presocrati. Nu sunt multe detalii despre viața acestui filosof. Se estimează că s-a născut în Elea, un oraș grecesc situat în sudul Italiei; în anul 540 î.Hr. Va apărea una dintre cele mai importante școli filosofice din Grecia Antică: Școala Eleatică. În mod tradițional, creația este atribuită lui Xenophanes de Colophon, dar unii sugerează că Parmenide ar fi putut fi fondatorul său.
Un aspect important al teoriei lui Parmenides este că provine din analiza semnificației și semnificației anumitor concepte legate în mod logic. Deoarece teoria sa este consecința gândirii raționale, ea poate fi demonstrată de oricine aplică un astfel de raționament. Acest lucru este relevant pentru că, deși presocraticii anteriori (Thales, Anaximander, Anaximenes, Pitagora, Heraclit…) au urmat o procedură rațională, concluziile lor s-au bazat pe experiență. Parmenide, pe de altă parte, stabilește că lumea sensibilă este „iluzie pură”, că simțurile ne înșeală și că numai prin raționament (logic) și nu prin experiență, este posibil să ajungem la adevărul lucrurilor.
Pentru Parmenide, există o identitate între ființă și gândire, deoarece nu există o cunoaștere autonomă în afară de ființă. Ființa este și nu este posibil ca ea să nu mai fie. Ființa este definită ca opoziția la „a nu fi”
Învățăturile sale au transcend după unele fragmente care au supraviețuit din singura sa operă, un poem epic în versuri intitulat „Despre natură”, care au fost salvate și compilate din scrierile care au fost găsite din operele unor filozofi ai timpului.
În acest poem, după o proemio religioasă, în care autorul face o serie de invocare pentru a obține favoarea unei zeiță neidentificate, în scopul de a fi în măsură să acces adevărata cunoaștere, Parmenide explică doctrina lui: afirmarea ființei și respingerea devenirii, a schimbării. Ființa este una, iar afirmarea multiplicității care implică devenirea și devenirea de sine nu este altceva decât simple iluzii.
Poezia expune doctrina sa despre recunoașterea a două moduri de accesare a cunoașterii: calea adevărului și calea opiniei. Numai primul dintre ele va fi un drum circulabil, al doilea fiind obiectul unor contradicții continue și al apariției cunoașterii.
Se crede că Parmenides aparținea unei familii nobile de bună reputație și că a participat la organizarea și guvernarea orașului lor, acționând și ca jurist.
