Cuvântul pater ne vine din rădăcini latine, din vocea „pater”. Termenul de pater are două semnificații posibile în funcție de diferite surse, în care unul dintre aceștia se referă la acea figură catolică numită Preot, care este persoana care se dedică și se consacră bisericii și funcțiilor ei prin sarcini proprii acea slujire pastorală. Cealaltă semnificație posibilă a cuvântului vine din vremurile Romei Antice, pentru a descrie acea figură sau individ care exercita puterea asupra unei anumite familii, adică acea persoană care era capul familiei, aceasta fiind numită și prin nume de pater familia, care atunci când este tradus în limba noastră este echivalent cu „tată de familie”.
În Roma Antică, acest personaj care a fost numit pater era un cetățean independent (homo sui iuris), care avea autoritatea și stăpânirea asupra a tot ceea ce și a tuturor celor care locuiau în casa lui. De asemenea, avea o capacitate juridică specială de a face ceea ce dorea sau de a acționa conform voinței sale sau „sui iuris” și de a exercita autoritatea părintească sau „la manus”, „dominica potestas” și „mancipium” cu privire la copii, precum și rămășițe ale oamenilor „alieni iuris” care se aflau sub stăpânirea și mandatul său, adică asupra femeilor căsătorite, sclavilor și altora.
Acea putere pe care o avea paterul de familie a fost acordată ca „patria potestas”, pe care în limba noastră o cunoaștem ca autoritate părintească. Această putere era diferită de auctoritas, de care se bucură și paterul. Conform legii tabelelor a XII-a, această figură importantă și capul familiei avea puterea vieții sau a morții sau așa cum a fost descris la acea vreme „vitae necisque potestas” asupra soției sale, a copiilor și a sclavilor care se aflau sub domeniul său sau mandat.
