La începutul secolului al XX-lea a existat o reapariție a poeziei printr-o gamă largă de fluxuri. Dintre acestea, merită evidențiată Generația celor 27, modernismul și poezia avangardistă în diferitele sale manifestări (suprarealism, futurism, dadaism, ultraism). În America Latină a avut loc și o revoluție în creația poetică, iar postumismul a fost unul dintre cele mai originale curente ale acelui moment istoric.
Postumismul este o mișcare literară în care rima este abandonată, ritmul este dezordonat, iar ideile sunt exprimate pe măsură ce apar în mintea scriitorului. S-ar putea defini ca o comunicare simplă, onestă și nu prea exagerată. Această mișcare apare ca o armă de denunț și reproș social pentru ocupația americană.
Postumistas s-au adunat în jurul lui Domingo Moreno Jimenes și și-au publicat ideile în revista „El Día Estético”.
Cel mai important personaj din această mișcare este Moreno Jiménez. Aceasta s-a născut în 1894 în Santo Domingo. A început să predea de la o vârstă fragedă, devenind de două ori director al Școlii Universitare Sabaneta (Santiago Rodríguez) (1918 și 1926) și profesor la Școala Normală San Pedro de Macorís. De asemenea, a regizat Institutul de Poezie Osvaldo Bazil (1950-1970), fondat la cererea sa în San Cristóbal de către dictatorul Rafael Leónidas Trujillo Molina. Acest poet în versuri libere este cel cu o operă majoră, mai mult de cincizeci de titluri, unele dintre ele sunt: „Promisiuni”, „Poeme ale fiicei reintegrate”, „Bătrânul meu mort” și „Cuvinte în apă”.
Sus comienzos revelan un énfasis marcadamente modernista, aunque siempre ajeno al deslumbramiento verbal. Sus primeros versos fueron publicados en las revistas Páginas, Renacimiento y Letras.
