Cuvântul proză derivă din latinescul „proză” care înseamnă „limbaj prozaic în poezie” sau „structură sau formă pe care o ia în mod natural pentru a exprima conceptele și nu este subiect, precum versetul pentru măsurare și cadență determinată”. Proza este o modalitate de limbaj scris, care este definit de puterea poeziei, cifrele asociate cu așa - numita identitate. Proza este identificată ca rivalitate a poeziei, deoarece nu are un ritm metric, nici repetare într-un mod fix și nici nu are repetare regulată a unui lucru din când în când (rimă), la fel ca și dicționarul „Ducrot” și „Todorov”.. Ritmul, reproducerea și repetarea regulată care sunt tocmai elementele ce caracterizează ale psihologică faza de dezvoltare, în care activitățile predomine gurii.
În poemele sunt scrise în proză, dar este diversificat din narațiunea sau povestea prin faptul că nu au povestea evenimentelor ca un scop, dar scopul prozei este de a transmite emoție. Pe de altă parte, micro-poveștile sunt cele mai frecvente prototipuri ale prozei poetice, datorită faptului că determinarea estetică prevalează asupra dorinței de a nara.
În acest domeniu există două tipuri de proză care sunt: proză didactică și proză de ficțiune.
Proza didactică, sunt dialogurile care efectuează două sau mai multe persoane, atunci când acestea începe o conversație pentru a încerca să îi convingă pe ceilalți membri, cu poetic despre diferite probleme și conversații care au tonul perfect pentru a transmite învățăturile atât de atractiv și retorica.
Proza de ficțiune se ocupă mai mult de dramele noi, deci sentimentale, cavalerești, maure, bizantine.
Sentimental: se caracterizează prin intercalarea poeziei și a limbajului, care este momentul în care romanele sunt scrise sub formă de litere (epistolare) și sunt realizate cu teme de dragoste care o leagă de poezia de cântec.
De cavalerie: sunt cei care sunt membri ai două cicluri franceze importante , Arthurianul sau legate de ciclul cavaleresc al acestui legendar rege al Bretaniei, care este o categorie care a ajuns la omenire aproape o sută de lucrări.
Marisca: sunt cele care au tensiunile existente între mauri și creștini prin idealizarea legăturilor lor.
Bizantini: sunt cunoscuți ca greci aventuroși, care relatează dificultățile cuplurilor care trebuie să lupte împotriva opoziției familiilor lor pentru a-și trăi dragostea în libertate.
