A început, desigur, cu Freud. Psihanaliza se referă atât la o teorie a modului în care funcționează mintea, cât și la o modalitate de tratament. În ultimii ani, ambele au dat loc unor abordări mai tradiționale, bazate pe cercetare, dar psihanaliza rămâne un câmp înfloritor.
Credința în primatul fanteziei inconștiente, a dorințelor sexuale (libidoul, invidia penisului, complexul edipal) și a viselor s-au clătinat. Dar Freud a identificat și manevre mentale de bază, cum ar fi transferul, proiecția și defensivitatea, și a arătat cum ne distorsionează funcționarea. Ca tratament bazat pe autoexplorare extinsă, psihanaliza a evoluat dincolo de stereotipul tăcut.
Psihanaliza a fost fondată de Sigmund Freud (1856-1939). Freud credea că oamenii pot fi vindecați prin conștientizarea gândurilor și motivațiilor inconștiente, obținând astfel o perspectivă. Scopul terapiei psihanalitice este să elibereze emoții și experiențe reprimate, adică să conștientizeze inconștientul. Persoana poate fi ajutată și „vindecată” doar având o experiență catartică (adică vindecarea).
- Psihologii psihanalitici văd problemele psihologice ca fiind înrădăcinate în mintea inconștientă.
- Simptomele excesive sunt cauzate de tulburări latente (ascunse).
- Cauzele tipice includ probleme nerezolvate în timpul dezvoltării sau traume reprimate.
- Tratamentul se concentrează pe aducerea la cunoștință a conflictului reprimat, unde clientul poate face față acestuia.
Cum putem înțelege mintea inconștientă?
Amintiți-vă, psihanaliza este o terapie și o teorie. Psihanaliza este frecvent utilizată pentru tratarea tulburărilor de depresie și anxietate. În psihanaliză (terapie), Freud așeza pacientul pe o canapea pentru a se relaxa și el stătea în spatele lor luând notițe în timp ce își povesteau visele și amintirile din copilărie. Psihanaliza este un proces lung, care ar implica multe ședințe cu psihanalistul.
Datorită naturii mecanismelor de apărare și a inaccesibilității forțelor deterministe care acționează în inconștient, psihanaliza în forma sa clasică este un proces lung care implică adesea între 2 și 5 ședințe pe săptămână timp de câțiva ani.
Această abordare presupune că reducerea simptomelor în sine este relativ inconsecventă, deoarece în cazul în care conflictul de bază nu este rezolvat, mai multe simptome nevrotice vor fi pur și simplu înlocuite. Analistul este de obicei un „ecran gol”, dezvăluind foarte puțin despre ei înșiși, astfel încât pacientul să poată folosi spațiul din relație pentru a lucra pe inconștientul lor fără interferențe din exterior.
Psihanalistul folosește diverse tehnici pentru a încuraja pacientul să dezvolte idei despre comportamentul său și semnificațiile simptomelor, inclusiv pete de cerneală, parapraxe, asociere liberă, interpretare (inclusiv analiza viselor), analiza rezistenței și analiza transferului.
