Semiologia este o știință care se ocupă cu studiul semnelor în viața socială. Termenul este utilizat în general sinonim cu semiotica, deși specialiștii fac unele distincții între cele două.
Se poate spune că semiologia se ocupă de toate studiile legate de analiza semnelor, atât lingvistice (legate de semantică și scriere), cât și semiotice (semne umane și naturale).
Elvețianul Ferdinand de Saussure (1857-1913) a fost unul dintre principalii teoreticieni ai semnului lingvistic, definindu-l ca fiind cea mai importantă asociație în comunicarea umană. Pentru Saussure, semnul este alcătuit dintr-un semnificant (o imagine acustică) și un semnificat (ideea principală pe care o avem în vedere cu privire la orice cuvânt).
La rândul său, americanul Charles Peirce (1839-1914) a definit semnul ca o entitate tripartită, cu un semnificant (suport material), un sens (imaginea mentală) și un referent (obiectul real sau imaginar care face aluzie la semn).
Doi autori au o importanță vitală în ceea ce este semiologia, dar nu sunt singurii, deoarece de-a lungul istoriei au existat alții care și-au lăsat amprenta profundă în această disciplină. Acesta ar fi cazul, de exemplu, al francezului Roland Barthes care a lăsat moștenirea unor teorii importante și lucrează la acest lucru generațiilor ulterioare, precum cartea intitulată „Elemente de semiologie”.
În această lucrare, ceea ce arată clar este că această disciplină are drept stâlpi și obiecte de studiu toate sistemele de semne, indiferent de limitele sau substanțele lor și, de asemenea, că elementele acesteia sunt următoarele: frază, limbaj, conotație, paradigmă, semnificant, semnificat și denotație.
În același mod, o altă figură importantă din domeniul semioticii și semiologiei este cunoscutul scriitor Umberto Eco. Acest autor, cunoscut la un nivel mai popular pentru romane atât de interesante precum „ Numele trandafirului” (1980) sau „Pendulul lui Foucault” (1988), care a jucat și un rol cheie în disciplina care ne preocupă prin a studiilor sale asupra sistemelor de semnificație.
Semiologia indică faptul că semnul lingvistic are patru caracteristici fundamentale, care sunt arbitrariul, liniaritatea, imuabilitatea și mutabilitatea.
Printre ramurile semiologiei se numără semiologia clinică (în medicină, studiul semnelor prin care se manifestă boala), zoosemiotica (schimbul de semnale între animale), semiotica culturală (studiul sistemelor de semnificații create de o cultură) și semiotică estetică (studiul nivelurilor de citire a operelor de artă de diverse tehnici sau discipline).
