Cuvântul tacit este folosit pentru a defini ceva care nu este exprimat, dar este înțeles. Conform etimologiei sale, acest cuvânt provine din latinescul „tacitus” care înseamnă „liniștit” sau „tăcut”. Prin urmare, conceptul său se referă la tot ceea ce este implicit, adică ceea ce se știe este perceput, fără a fi nevoie să-l numim. În domeniul gramaticii, subiectul tacit este unul care este prezent în propoziție fără a fi necesar să-l menționeze. De exemplu „ei merg la plajă”, în această propoziție subiectul tacit este: „ei”, în propoziție nu se știe cine sunt cei care merg la plajă, totuși de la verb provine pronumele la care sunt asociați. Este important să clarificăm că subiectul nu este întotdeauna nedeterminat, se pot referi și la sine, adică „eu”, de exemplu „ieri am fugit în parc”.
Pe de altă parte, există cunoaștere tacită sau implicită, creată de filosoful și omul de știință Michael Polanyi, care se referă la toate învățăturile obținute prin experiențe personale, intuiție, punctul de vedere propriu, adică toate elementele subiective greu de exprimat, dar care se află în interiorul fiecărei ființe umane. Polanyi a fost un puternic critic al obiectivității absolute, a considerat că prin cunoașterea subiectivă se poate ajunge la confirmarea unei realități. Pentru ca o persoană să înțeleagă și să învețe dintr-o situație, trebuie mai întâi să o experimenteze. De exemplu, mersul pe bicicletă este considerat cunoștință tacită. Cineva vă va spune cum să o faceți, cu toate acestea nu va fi suficient, să o faceți bine prima dată, va fi experiența care vă va ajuta să învățați să mergeți cu bicicleta.
