Teoria cantității de bani indică faptul că oferta de bani și nivelul prețurilor într-o economie sunt direct proporționale între ele. Atunci când există o schimbare a ofertei de bani, există o schimbare proporțională a nivelului prețurilor și invers.
Este susținut și calculat folosind ecuația Fisher pe teoria cantității de bani.
M * V = P * T
Unde
M = Oferta de bani
V = viteza banilor
P = Nivelul prețului
T = volumul tranzacțiilor
Teoria este acceptată de majoritatea economiștilor în sine. Cu toate acestea, economiștii keynesieni și economiștii de la Școala Monetară de Economie au criticat teoria.
Potrivit acestora, teoria eșuează pe termen scurt atunci când prețurile sunt lipicioase. Mai mult, s-a demonstrat că viteza banilor nu rămâne constantă în timp. Cu toate acestea, teoria este foarte respectată și utilizată pe scară largă pentru a controla inflația pe piață.
Conceptul teoriei cantității banilor (QTM) a început în secolul al XVI-lea. Pe măsură ce fluxurile de aur și argint din America către Europa au fost bătute în monede, a existat o creștere a inflației. Acest lucru l-a determinat pe economistul Henry Thornton în 1802 să presupună că mai mulți bani sunt egali cu mai multă inflație și că o creștere a ofertei de bani nu înseamnă neapărat o creștere a producției economice. Aici ne uităm la ipotezele și calculele care stau la baza TQD, precum și relația sa cu monetarismul și modurile în care teoria a fost contestată.
TQD, pe scurt
Teoria cantității banilor indică faptul că există o relație directă între cantitatea de bani dintr-o economie și nivelul de preț al bunurilor și serviciilor vândute. Potrivit TQD, dacă suma de bani într-o economie se dublează, nivelurile prețurilor se dublează și ele, provocând inflația (rata procentuală la care nivelul prețurilor crește într-o economie). Prin urmare, consumatorul plătește de două ori aceeași sumă pentru bun sau serviciu.
O altă modalitate de a înțelege această teorie este să recunoaștem că banii sunt ca orice altă marfă: creșterea ofertei sale scade valoarea marginală (puterea de cumpărare a unei unități de monedă). Astfel, o creștere a ofertei de bani determină creșterea prețurilor (inflația), deoarece compensează scăderea valorii marginale a banilor.