Cuvântul valență este un termen care este folosit frecvent în zona chimică. Etimologic acest cuvânt a început să iasă la lumină în anii 1543 și provine din latinescul „curaj” care înseamnă „putere, capacitate”. În chimie, acest termen este folosit pentru a se referi la numărul de electroni pe care îl are un element și la conexiunea sa cu alții pentru a da naștere unui compus. Există două tipuri de valențe: valența maximă pozitivă și valența negativă.
Maximă valență pozitivă se referă la cifra pozitivă care reflectă cât de mare este procentul de combinare a unui element, această cifră trebuie să coincidă cu numărul pe care acest element are în cadrul grupului din tabelul periodic, de exemplu oxigen (o) face parte la grupa 7 a tabelului deci valența sa maximă pozitivă este 7.
Valența negativă se referă la cifra negativă care ne arată care pot fi posibilitățile unui element de a se combina cu altul de valență pozitivă. Această cifră negativă poate fi obținută calculând ceea ce lipsește din valența maximă pozitivă pentru a ajunge la octetul (8), dar cu un semn negativ (-). De exemplu, valența maximă pozitivă a elementului oxigen (o) este 7, deci îi lipsește încă un element (1) pentru a ajunge la octetul (8), deci valența sa negativă este -1.
Valența în educația fizică se referă la toate acele aspecte care descriu condițiile fizice ale unui individ. Aceste valențe sunt clasificate după cum urmează: rezistență, putere, viteză, flexibilitate, coordonare și rezistență anaerobă.
În biologie, valența este utilizată pentru a se referi la dispunerea unui anticorp care trebuie combinat cu antigen.
În zona psihologiei s-a stabilit că atunci când un individ simte atracție pentru ceva se spune că are o valență pozitivă, dar dacă, dimpotrivă, individul are o aversiune față de acel obiect, atunci spunem că are o valență negativă. Această definiție este utilizată și pentru catalogarea sentimentelor sau emoțiilor oamenilor. Tristetea, frica, ura, au valenta negativa. În timp ce bucuria, entuziasmul, au valență pozitivă.
