El este cel care, în cele mai vechi timpuri, a fost nevoit să plătească feudatul. Era subiectul unui guvern suveran sau al oricărui alt tip de guvern suprem. Acești supuși s-au alăturat unui cavaler (nobil) printr-o legătură de vasalitate.
El a fost unul care a fost supus unui lord feudal și a făcut parte din lanțul de vasalitate în Evul Mediu european, în timp ce era lordul feudal al altor vasali. Deși vasalul avea diverse îndatoriri față de stăpânul său, el avea și față de vasal.
Vasalul era omul care cerea protecția unui superior nobil (din punctul de vedere al ierarhiei sociale) și căruia i-a jurat credință în favoarea sa. Ambii au stabilit un contract de vasalitate care presupunea obligații reciproce.
Odată cu expansiunea romană și durata lungă a campaniilor, generalii și trupele lor au dezvoltat o loialitate reciprocă (și lăsând Roma deoparte, provocând războaie civile lungi și sângeroase care ar provoca dezmembrarea imperiului în feudele care îl compun) într-un protovasailage. Și pentru a asigura această loialitate, a trebuit să existe o expansiune constantă care să dea suficient teritoriu pentru a distribui printre trupe, ca fiecare să aibă de lucru în țara lor.
Efectuând o comparație cu societatea medievală:
- Cei generalii ar fi domnii (în ambele poziții au trebuit să fie de origine patricieni).
- Legionarii (țăranii-soldați, coloniști) ar fi vasali care jură credință și alinare generalului lor în schimbul pământurilor sau al feudelor; fii general și soldați: cetățeni romani.
- Cei pelerini ar fi non-sclavi nativi, care ar lucra liber pentru stăpânul lor (Legionarul, vasal general) ca o taxă non-afluent. Pelerinii dau naștere slujitorilor, care sunt conduși de regimul nobil.
Pentru a oficializa acordul dintre vasal și stăpânul său, s-a efectuat un ritual, ceremonia de vasalitate. Cu acest angajament reciproc, ambele părți au convenit asupra unei alianțe strategice. Astfel, lordul feudal a oferit pământurile sale (feudele), protecția militară a armatei sale și protecția legii. În schimb, vasalul a promis că va lucra pământul pe care îl lăsase stăpânul său și, în același timp, i-a jurat credință.
