Abnegarea este un tip de „predare”, dar este înțeleasă ca o predare personală și totală pe care o face un individ, adică în trup, minte și suflet, de aceea i se definește sau i se dă sinonimul sacrificiului. Negarea de sine este o formă superioară de generozitate, altruism, detașare și altruism, fiind în primul rând un sacrificiu de voință și afecțiunile propriei coexistențe. Este o situație în care simți nevoia să dorești să cauți binele altora, chiar și atunci când merge împotriva propriului tău bine, sau chiar a vieții însăși (a ta).
Este important să rețineți că o astfel de predare sau detașare nu are loc în mod spontan sau fără niciun motiv, în realitate se întâmplă opusul, pentru ca acest nivel de generozitate să existe, trebuie să existe un obiect care să-și bazeze rațiunea pe intervalul de importanță pe care conține, adică motivul pentru care se face un astfel de sacrificiu trebuie să fie adecvat și convenabil. Tăgăduirea de sine poate fi înțeleasă ca o virtute pe care o au unele ființe umane, întrucât apare în mod voluntar (fără a cere altcuiva).
Oamenii care se fac cunoscuți pentru acest mod de viață caută, în general, să-i ajute pe ceilalți (asistarea celor săraci, bolnavi sau cei mai nevoiași). În mare parte, acesta este un mod de viață al oamenilor religioși (cum ar fi călugărițele sau preoții, dar și al unui religios comun, deoarece, în general, ei nu trăiesc așa cum vor, dar viața lor se bazează pe mandatele lui Dumnezeu), se știe că există, de asemenea, tăgăduirea de sine pe care o suferă o mamă, care este capabilă să facă orice pentru bunăstarea copilului ei, pentru că dragostea pe care o simte pentru el este atât de mare încât nu se supără să sacrifice nimic, pentru că nimic nu este mai important pentru ea.
El hecho de renunciar a sí mismo y a los intereses personales es motivado por la filantropía (ayudar al prójimo sin esperar nada a cambio), en otras palabras, el objeto de la abnegación es poder lograr el bien supremo.
