The Selfish Gene Theory este titlul unui text publicat de zoologul și biologul evoluționist Richard Dawkins, care vorbește despre teoria evoluției. Această teorie a fost formulată în 1976 prin difuzarea acestui text. În acesta puteți vedea cum autorul încearcă să explice cum sunt genele și nu oamenii sau speciile, care sunt alese de natură.
Deși această teorie nu modifică deloc conceptul deja stabilit de evoluție, ea ia în considerare principiul unei idei care a fost înțeleasă și care a fost profund examinată (luând în considerare argumentele pro și contra), de către comunitatea științifică, care în anumite aspecte l-a respins și în altele l-a acceptat.
În zilele noastre, atunci când încercăm să explicăm evoluția, este imposibil să nu atingem subiectul genelor. Teoria formulată de Dawkins stabilește că genele au generat un răspuns convenabil al unui organism la mediul său. Această contribuție genetică la teoria evoluției a fost necesară pentru a putea explica anumite caracteristici fizice și comportamentale care au fost dezvoltate prin lucrări anterioare, cum ar fi cea a teoriei speciilor, modelată de Darwin. Aici a spus că doar cel mai potrivit organism a fost cel care avea posibilitatea să lase urmași. Cu toate acestea, teoria genei egoiste spune că doar cele mai potrivite gene sunt responsabile pentru ca un subiect să lase descendenți, lucru care este total adevărat.
Dawkins încearcă să redefinească conceptul de genă calificându-l ca o unitate ereditară, capabilă să genereze unul sau mai multe efecte specifice. Aceste gene profită de organisme pentru a se putea dispersa între populație și pentru a putea asigura astfel prelungirea lor tranzitorie dincolo de individ.
Dawkins folosește figura retorică, în acest caz o metaforă, atunci când se referă la gene egoiste, încercând să facă cititorul să asimileze mai ușor informațiile, lucru pe care a reușit să-l realizeze, deoarece teoria a fost foarte populară cu publicul său, unde majoritatea nu erau oameni de știință
